Contactează-ne
- 0790 420 990
- office@proinstalhouse.ro
- contact@proinstalhouse.ro
- Trimite-ne un mesaj
Țeavă spartă la încălzirea în pardoseală: cum confirmăm dacă există într-adevăr o avarie
O scădere de presiune în instalație nu înseamnă automat că avem o țeavă spartă la încălzirea în pardoseală. Este una dintre concluziile trase cel mai repede atunci când manometrul centralei coboară, trebuie completată periodic apă sau într-o cameră apare o zonă umedă. În realitate, înainte să desfacem gresia, parchetul sau șapa trebuie verificată întreaga instalație.
O pierdere poate apărea la distribuitor, la un eurocon, la un aerisitor automat, la un robinet de umplere, la supapa de siguranță, la vasul de expansiune sau în interiorul sursei de căldură. Uneori nici măcar nu există o pierdere propriu-zisă: după umplerea sau aerisirea instalației, eliminarea aerului rămas poate modifica presiunea până când sistemul se stabilizează.
De aceea, diagnosticul trebuie făcut în ordine.
În această primă parte nu discutăm încă despre spargerea șapei și montarea unui fiting de reparație. Mai întâi trebuie să răspundem la întrebarea esențială:
avem într-adevăr o țeavă deteriorată în pardoseală sau problema se află în altă parte a instalației?
Documentația REHAU tratează proba de presiune tocmai ca metodă prin care se confirmă etanșeitatea sistemului înainte ca țevile să fie acoperite. Dacă în timpul lucrărilor apare o pierdere, producătorul cere identificarea și repararea acesteia, urmată de repetarea testului înainte de acoperirea zonei.
Observația Pro Instal House: Înainte să acceptăm ideea că trebuie spartă pardoseala, verificăm toate componentele vizibile. O intervenție de câteva minute la distribuitor poate evita desfacerea inutilă a unei pardoseli perfect etanșe.
Cum poate apărea o țeavă spartă în pardoseală?
Conductele moderne destinate încălzirii în pardoseală sunt proiectate pentru funcționare îndelungată în șapă. O țeavă montată corect, protejată în timpul lucrărilor și exploatată în limitele producătorului nu ar trebui să se fisureze spontan după câțiva ani.
Cele mai multe avarii apar din cauze mecanice.
Perforarea cu burghiul
Este probabil situația cea mai ușor de înțeles.
După terminarea casei se montează:
- o insulă de bucătărie;
- un opritor de ușă;
- un profil metalic;
- o balustradă;
- un WC sau alt obiect fixat în pardoseală;
- un perete ușor;
- mobilier prins mecanic.
Dacă traseul țevilor nu este cunoscut, un burghiu poate perfora direct conducta.
Uneori deteriorarea este evidentă și apa apare imediat în gaură. Alteori burghiul zgârie sau afectează parțial peretele țevii, iar pierderea devine vizibilă mai târziu.
Acesta este unul dintre motivele pentru care recomandăm fotografierea circuitelor înainte de turnarea șapei și păstrarea planului instalației.
Deteriorarea în timpul șantierului
Țeava este vulnerabilă și înainte de turnarea șapei.
Poate fi:
- tăiată accidental;
- strivită de materiale grele;
- deteriorată cu o unealtă;
- lovită în timpul montării altor instalații;
- îndoită excesiv;
- perforată de un element de fixare.
Uponor recomandă menținerea sistemului sub presiune inclusiv în timpul turnării pardoselii tocmai pentru ca o eventuală deteriorare să fie observată înainte ca zona să fie închisă definitiv.
O reparație veche executată necorespunzător
Într-o instalație existentă putem întâlni o îmbinare despre care proprietarul nici nu știe.
Dacă în timpul construcției o țeavă a fost deteriorată și reparată necorespunzător, problema poate apărea ulterior.
De aceea, atunci când cumpărăm o casă sau intervenim într-o instalație realizată de altă echipă, documentația lucrării este foarte valoroasă.
Defect sau solicitare anormală
Este mai rar, dar nu imposibil.
Țeava poate fi afectată de:
- produs necorespunzător aplicației;
- temperaturi sau presiuni în afara limitelor;
- deteriorare severă produsă înainte de montaj;
- incompatibilitatea unei reparații;
- defect de fabricație.
Nu presupunem însă că materialul este defect înainte să excludem cauzele mult mai probabile.
Care este primul semn al unei pierderi?
Cel mai frecvent semn este scăderea repetată a presiunii.
Să presupunem că instalația este adusă la 1,4 bar la rece. După două zile ajunge la 1,0 bar. Se completează din nou, iar după câteva zile presiunea scade iar.
Acesta este un indiciu care trebuie investigat.
Dar nu demonstrează singur existența unei țevi sparte în pardoseală.
În articolul dedicat presiunii am explicat separat cauzele posibile ale variațiilor dintr-o instalație hidronică. Ghidul Pro Instal House despre presiunea încălzirii în pardoseală
Caleffi include printre cauzele problemelor de presiune un vas de expansiune defect sau subdimensionat, supapa de siguranță și situațiile în care presiunea sistemului scade suficient pentru a permite apariția aerului.
Prin urmare, înainte să căutăm o țeavă spartă la încălzirea în pardoseală, verificăm comportamentul complet al presiunii.
Presiunea scade o singură dată sau continuu?
Diferența este importantă.
După umplerea unei instalații noi sau după o aerisire serioasă, presiunea poate necesita o corecție.
Țevile polimerice pot prezenta și o anumită expansiune în timpul unei probe de presiune. Uponor precizează explicit că, în timpul testului, conducta PEX se poate dilata și poate necesita o completare inițială pentru compensarea acestei expansiuni.
Asta nu trebuie confundat cu o pierdere continuă.
În exploatare ne interesează dacă, după stabilizare:
- presiunea continuă să scadă;
- completările se repetă;
- apare apă undeva;
- un anumit circuit își pierde presiunea;
- există o diferență clară între comportamentul la rece și cel la cald.
O instalație care trebuie completată săptămânal nu trebuie considerată normală.
Completarea permanentă cu apă nu este o reparație.
Verificăm mai întâi distribuitorul
Distribuitorul este unul dintre primele locuri pe care le inspectăm deoarece conține numeroase racorduri și componente accesibile.
Verificăm:
- euroconurile circuitelor;
- robineții de izolare;
- debitmetrele;
- ventilele de retur;
- aerisitoarele;
- robineții de umplere și golire;
- racordurile tur-retur;
- eventualul grup de amestec;
- racordurile pompei.
O pierdere foarte mică nu produce neapărat o baltă.
Apa poate apărea sub forma unei pelicule fine, a unei urme de calcar sau a unei zone ușor oxidate pe o piesă metalică.
Uneori picătura se evaporă înainte să ajungă pe podea.
Folosirea unei hârtii absorbante curate în jurul racordurilor poate ajuta la identificarea unor micro-pierderi care nu sunt evidente vizual.
Dacă găsim apă la un eurocon, nu avem motiv să spargem pardoseala.
Verificăm aerisitoarele automate
Un aerisitor automat poate pierde cantități foarte mici de apă.
Într-o cameră tehnică bine ventilată, acea apă se poate evapora și beneficiarul vede numai efectul final: presiunea scade.
Se verifică:
- corpul aerisitorului;
- racordul;
- capacul;
- urmele de umezeală sau depuneri.
Același lucru se poate întâmpla la aerisitoarele amplasate pe sursa de căldură sau pe alte componente ale instalației.
O verificare atentă a tuturor punctelor vizibile este mult mai ieftină decât desfacerea gresiei.
Vasul de expansiune poate imita o pierdere de apă
Un vas de expansiune care nu funcționează corect produce un comportament foarte caracteristic.
La rece, presiunea poate părea normală.
Când instalația se încălzește, apa își mărește volumul. Dacă vasul nu poate prelua această expansiune, presiunea urcă excesiv.
Supapa de siguranță poate evacua o cantitate de apă.
După răcire, manometrul arată o presiune mai mică.
Beneficiarul completează instalația.
Ciclul se repetă.
Din exterior poate părea că „pardoseala pierde apă”, deși circuitul din șapă este perfect etanș.
Caleffi menționează între cauzele deschiderii frecvente a supapei de siguranță membrana deteriorată a vasului de expansiune și vasul subdimensionat.
Un indiciu foarte bun este comportamentul presiunii:
la rece relativ mică → la cald crește foarte mult → după răcire ajunge mai jos decât înainte.
În această situație verificăm vasul de expansiune și supapa înainte să suspectăm țevile din pardoseală.
Supapa de siguranță poate evacua apa fără să observăm
La centrale, pompe de căldură și grupuri hidraulice există supape de siguranță.
Evacuarea poate fi conectată la o conductă care duce apa într-un sifon sau într-un punct unde nu este observată.
Dacă supapa deschide din cauza presiunii excesive, proprietarul nu vede neapărat apă pe pardoseala camerei tehnice.
După răcirea instalației vede doar manometrul coborât.
De aceea urmărim și conducta de evacuare a supapei.
Dacă este posibil tehnic și fără a modifica funcția de siguranță, se verifică dacă există semne că supapa a evacuat apă.
Nu blocăm și nu obturăm niciodată evacuarea unei supape de siguranță pentru a verifica o presupusă pierdere.
Verificăm și sursa de căldură
Pierderile nu apar numai în distribuitor.
O centrală termică sau o pompă de căldură conține:
- schimbătoare;
- pompe;
- vane;
- aerisitoare;
- racorduri;
- supape;
- componente hidraulice interne.
O micro-pierdere în interiorul echipamentului poate fi mai greu de observat.
La o centrală, unele pierderi pot ajunge într-o zonă unde apa se evaporă sau este evacuată.
Prin urmare, dacă distribuitorul este uscat, nu trecem imediat la spart șapa.
Se verifică generatorul și circuitul tehnic.
Cum ne ajută izolarea distribuitorului
Un diagnostic foarte util este separarea instalației în zone.
Dacă avem un distribuitor pentru pardoseală și restul instalației poate fi izolat hidraulic corespunzător, putem urmări separat comportamentul circuitului de pardoseală.
Procedura exactă depinde de schema instalației și trebuie făcută astfel încât sursa de căldură sau pompele să nu pornească împotriva unor vane închise.
Într-un test controlat, instalația este adusă în condiții stabile, sursa este oprită, iar sectorul investigat este izolat și monitorizat cu un manometru corespunzător.
Dacă partea de pardoseală își menține presiunea, iar restul instalației pierde, nu avem motiv să căutăm o țeavă sub șapă.
Dacă sectorul pardoselii pierde, cercul de căutare se restrânge.
Cum identificăm circuitul suspect
Un distribuitor poate avea 6, 10, 12 sau mai multe circuite.
Nu are sens să presupunem că toate sunt deteriorate.
Circuitele pot fi verificate separat cu echipamentul potrivit.
Prin izolarea turului și returului unei bucle și testarea acesteia conform metodei și presiunii admise de producător putem determina dacă acel circuit este etanș.
Documentația Uponor pentru sistemele de pardoseală indică realizarea testelor cu toate buclele și valvele corespunzătoare în condiția cerută de procedură și subliniază monitorizarea presiunii cu un manometru dedicat.
REHAU cere, de asemenea, verificarea sistemului înainte de acoperire și repetarea testului după orice reparație.
Nu aplicăm însă o presiune aleasă arbitrar.
Limita trebuie să respecte:
- conducta;
- distribuitorul;
- fitingurile;
- echipamentul de testare;
- procedura producătorului.
Dacă avem componente de la producători diferiți, componenta cu limita cea mai mică trebuie respectată.
Nu confundăm presiunea de probă cu presiunea de lucru
Este o diferență importantă.
Presiunea normală de funcționare a unei instalații rezidențiale și presiunea utilizată într-o probă de etanșeitate nu sunt același lucru.
Uponor, de exemplu, publică pentru anumite sisteme europene de încălzire în pardoseală o procedură de probă la dublul presiunii de exploatare, cu minimum 4 bar și maximum 6 bar, dar aceasta este o procedură specifică documentației respective.
REHAU are propriile proceduri și limite, în funcție de sistem și tipul testului.
Nu luăm valoarea de la Uponor și o aplicăm automat unei instalații realizate cu alte componente.
Mai ales într-un sistem existent, testarea trebuie făcută controlat.
Cât de repede scade presiunea dacă țeava este perforată?
Depinde de dimensiunea defectului.
O gaură făcută cu un burghiu poate produce o pierdere rapidă și evidentă.
O deteriorare mică poate pierde foarte lent.
În plus, șapa poate absorbi o cantitate importantă de apă înainte ca umezeala să ajungă la suprafață.
Prin urmare, lipsa unei bălți nu exclude o pierdere.
Putem avea:
- presiune care scade în câteva minute;
- presiune care scade în câteva ore;
- pierdere lentă observată abia după câteva zile.
Ritmul pierderii este un indiciu, nu o metodă suficientă de localizare.
Dacă nu vedem apă, unde se duce?
O țeavă spartă la încălzirea în pardoseală se află sub finisaj și șapă, iar apa poate migra.
Poate pătrunde:
- în șapă;
- către rosturi;
- spre peretele apropiat;
- către stratul termoizolant;
- spre plafonul nivelului inferior;
- în alt punct decât locul exact al perforării.
Din acest motiv, locul unde apare pata umedă nu este obligatoriu locul în care conducta este deteriorată.
Mai ales în cazul straturilor cu folie, hidroizolații sau materiale cu absorbție redusă, apa poate circula lateral înainte să devină vizibilă.
Această diferență va deveni foarte importantă în Partea 2, când discutăm localizarea exactă a avariei.
Ce facem imediat dacă știm că am găurit țeava
Dacă burghiul a perforat clar un circuit și apare apă:
- oprim lucrarea;
- oprim sursa de căldură și pompele dacă situația o cere;
- izolăm circuitul sau distribuitorul în condiții de siguranță;
- nu mai completăm continuu instalația;
- protejăm zona de apă și instalațiile electrice din apropiere;
- marcăm exact locul găurii;
- nu lărgim inutil zona până nu este stabilită metoda de reparație.
Dacă avaria produce o pierdere semnificativă și este nevoie de intervenție rapidă, serviciile de urgență pentru țevi sparte și instalații termice sunt disponibile și prin Instalator24h.ro, unde sunt tratate separat intervențiile pentru țevi sparte, pierderi de apă și probleme ale sistemelor de încălzire.
Un lucru nu trebuie făcut: să ținem robinetul de umplere deschis pentru ca instalația să își mențină presiunea.
Astfel alimentăm continuu pierderea și putem produce pagube suplimentare.
Exemplu practic: presiunea scade, dar țeava nu este spartă
Să luăm o situație tipică.
Instalația are aproximativ 1,3 bar dimineața. După ce încălzirea funcționează, presiunea urcă aproape de limita la care supapa începe să evacueze. După răcire ajunge la 0,8 bar.
Proprietarul completează până la 1,3 bar.
A doua zi se repetă.
Prima suspiciune este:
„Pierde un circuit în pardoseală.”
La verificare, distribuitorul este complet uscat și circuitele nu prezintă indicii de pierdere. Problema se găsește la vasul de expansiune, care nu mai prelua corect creșterea volumului de apă. Supapa evacua la cald, iar după răcire instalația rămânea cu mai puțină apă.
Dacă am fi început prin spargerea gresiei, am fi creat o problemă nouă fără să o rezolvăm pe cea reală.
Acesta este motivul pentru care diagnosticul precede întotdeauna localizarea.
Exemplu practic: avarie clară după montarea mobilierului
Situația opusă este mult mai simplă.
Se montează o insulă de bucătărie. În timpul găuririi pardoselii, din gaură apare imediat apă, iar manometrul începe să coboare.
În acest caz avem:
- momentul exact al avariei;
- poziția aproximativă;
- legătura directă dintre perforare și pierderea de presiune.
Probabilitatea unei țevi sparte la încălzirea în pardoseală este foarte mare.
Nu mai căutăm vasul de expansiune ca explicație principală. Izolăm instalația și trecem la stabilirea exactă a traseului conductei în zona găurii.
Diagnosticul bun înseamnă și să știm când nu mai este nevoie de investigații inutile.
Greșeli frecvente înainte de diagnostic
Completarea continuă cu apă
Maschează problema și introduce permanent apă proaspătă și aer dizolvat în instalație.
Spargerea pardoselii după locul petei
Apa poate migra prin șapă. Pata nu indică automat poziția găurii.
Creșterea excesivă a presiunii
O presiune de test mai mare nu localizează automat mai bine avaria și poate solicita inutil alte componente.
Schimbarea pompei de circulație
O pompă nu repară o pierdere de apă. Debitul și presiunea statică sunt lucruri diferite.
Închiderea aleatorie a robineților cu instalația în funcțiune
Poate crea probleme sursei de căldură sau pompei. Izolarea se face după schema instalației și în condiții controlate.
Greșeală frecventă: „Dacă pun apă și presiunea revine, mai pot folosi instalația.” Dacă există o pierdere reală în șapă, fiecare completare poate însemna încă o cantitate de apă introdusă în structura pardoselii.
Cum știm că trebuie să trecem la localizarea avariei
Începem căutarea unei conducte deteriorate atunci când am exclus sau verificat rezonabil:
- distribuitorul;
- racordurile;
- aerisitoarele;
- robineții;
- supapa de siguranță;
- vasul de expansiune;
- sursa de căldură;
- celelalte trasee vizibile.
Iar testarea arată că pierderea aparține unuia dintre circuitele din pardoseală.
În acel moment avem o diferență importantă:
nu mai căutăm dacă există pierdere, ci unde este.
Această etapă permite evitarea spargerilor inutile.
Concluzie tehnică
O țeavă spartă la încălzirea în pardoseală trebuie confirmată înainte de desfacerea finisajului.
Scăderea presiunii este un simptom, nu diagnosticul final.
Într-o verificare corectă urmărim comportamentul instalației la rece și la cald, inspectăm distribuitorul, verificăm sursa, vasul de expansiune și supapa de siguranță și, dacă este necesar, izolăm hidraulic circuitele pentru a identifica sectorul care pierde.
Documentațiile REHAU și Uponor confirmă importanța probei de presiune atât înainte de acoperirea conductelor, cât și după repararea unei eventuale deteriorări.
Abia după ce pierderea este atribuită unui circuit din pardoseală are sens să trecem la localizarea precisă.
Țeavă spartă la încălzirea în pardoseală: cum localizăm exact avaria
După ce am confirmat că pierderea aparține unui circuit din pardoseală, următoarea etapă este localizarea cât mai precisă a defectului. Aici diferența dintre un diagnostic bun și unul făcut „după ochi” poate însemna câteva zeci de centimetri de pardoseală desfăcută sau o cameră întreagă spartă inutil.
O țeavă spartă la încălzirea în pardoseală nu trebuie căutată pornind exclusiv de la pata de umezeală. Apa poate migra prin șapă, pe lângă rosturi, prin stratul termoizolant sau către nivelul inferior. Zona în care vedem efectul nu este obligatoriu locul în care conducta este fisurată.
Din acest motiv, localizarea se face prin combinarea mai multor informații:
- planul circuitelor;
- istoricul avariei;
- comportamentul presiunii;
- imaginea termică;
- distribuția umidității;
- detectarea acustică;
- gazul trasor, atunci când metodele mai simple nu sunt suficiente.
Producătorii de echipamente profesionale pentru localizarea pierderilor recomandă exact această abordare. INFICON arată că nicio metodă nu este ideală pentru toate situațiile și că serviciile profesionale combină frecvent mai multe tehnologii pentru a localiza o pierdere fără distrugeri inutile.
Observația Pro Instal House: Scopul localizării nu este să demonstrăm că există apă sub gresie. Acest lucru îl știm deja. Scopul este să reducem zona de intervenție suficient de mult încât reparația să poată fi făcută controlat, fără să deteriorăm un alt traseu al instalației.
Începem întotdeauna cu informațiile deja disponibile
Înainte să folosim orice aparat, verificăm dacă există documentația instalației.
Ideal, la o lucrare de încălzire în pardoseală ar trebui să avem:
- planul circuitelor;
- fotografii făcute înainte de șapă;
- poziția distribuitorului;
- lungimea aproximativă a fiecărei bucle;
- traseele prin uși;
- zonele fără țeavă;
- poziția rosturilor.
Fotografiile făcute înainte de turnarea șapei sunt extrem de valoroase.
Dacă știm că într-o anumită zonă conductele sunt montate la pas de 10 cm și avem o fotografie clară, putem estima destul de precis unde ar trebui să se afle fiecare traseu.
În cazul unei perforări recente cu burghiul, situația este și mai simplă.
Avem deja punctul în care s-a produs evenimentul.
Aici localizarea nu mai înseamnă căutarea unei pierderi într-o cameră întreagă, ci identificarea exactă a țevii afectate în jurul găurii.
În schimb, dacă presiunea a început să scadă fără un eveniment evident, avem nevoie de metode suplimentare.
Camera termică este una dintre cele mai utile metode
Termografia este foarte potrivită pentru încălzirea în pardoseală deoarece conductele transportă agent termic la o temperatură diferită de suprafața din jur.
O cameră termică poate evidenția:
- traseul circuitelor;
- zone în care o buclă nu circulă;
- diferențe de temperatură;
- puncte termice neobișnuite;
- uneori zona în care există o pierdere.
Testo prezintă explicit termografia ca metodă pentru localizarea traseelor și scurgerilor din instalațiile de încălzire aflate sub gresie sau beton. În exemplul tehnic al producătorului, traseul conductei devine vizibil, iar o zonă cu temperatură neregulată și mai ridicată indică poziția probabilă a unei pierderi.
FLIR descrie, de asemenea, termografia ca metodă prin care pierderile din încălzirea în pardoseală pot fi localizate fără deschiderea inutilă a unei suprafețe mari.
Camera termică nu „vede” direct apa
Este important să înțelegem ce măsoară de fapt aparatul.
Camera termică vede temperatura aparentă a suprafeței, nu conducta din beton și nici apa în mod direct.
Traseul devine vizibil deoarece energia termică transportată de agentul termic modifică temperatura pardoselii.
O pierdere poate apărea în imagine sub forma unei zone termice neregulate deoarece apa caldă se răspândește în materialul din jurul țevii.
Dar imaginea trebuie interpretată.
Un punct mai cald poate proveni și din:
- două conducte apropiate;
- o curbă a circuitului;
- o zonă în care șapa este mai subțire;
- o conductă de tur care trece spre altă cameră;
- o diferență de finisaj.
De aceea camera termică este un instrument de localizare, nu o dovadă suficientă în orice situație.
Cum pregătim instalația pentru verificarea termică
Pentru ca traseele să fie vizibile trebuie să existe un contrast termic între conductă și pardoseală.
Într-o instalație rece, care nu a funcționat de câteva zile și se află aproape de temperatura camerei, camera poate arăta foarte puțin.
În practică se poate crea controlat un contrast termic prin circularea agentului termic prin circuitul investigat.
Nu este nevoie să supraîncălzim pardoseala.
Obiectivul este doar să obținem o diferență suficientă pentru a urmări traseul.
Este util să izolăm, dacă schema permite, circuitul suspect, astfel încât imaginea să nu fie suprapusă peste zece bucle care funcționează simultan.
Într-un sistem corect echilibrat, traseul unei bucle devine de multe ori foarte clar după pornire.
Cum arată o posibilă pierdere în termografie
Un circuit normal produce, în general, o bandă termică relativ uniformă care urmărește conducta.
În zona unei pierderi putem observa o extindere neregulată a temperaturii în jurul traseului.
Testo descrie această situație ca un „hot spot” cu formă neregulată față de modelul obișnuit al conductei.
Imaginea poate arăta aproximativ astfel:
conductă → bandă termică regulată → zonă mai lată și difuză → revenire la bandă normală.
Aceasta este o indicație bună că apa sau energia termică se răspândesc diferit în acea zonă.
Dar nu desfacem pardoseala numai după primul cadru termic.
Marcăm zona și o comparăm cu:
- planul;
- traseul real;
- umiditatea;
- comportamentul presiunii.
Umidometrul ne ajută să delimităm zona afectată
Un aparat pentru măsurarea umidității poate completa termografia.
În funcție de echipament și de material, putem compara diferite puncte ale pardoselii și observa dacă există o zonă în care umiditatea este semnificativ mai mare.
Acest lucru este util mai ales atunci când pierderea este lentă.
Dar trebuie să păstrăm o limită importantă:
umidometrul poate indica zona afectată de apă, nu obligatoriu punctul exact în care țeava este găurită.
Apa se poate deplasa lateral.
Dacă există o fisură în șapă sau un strat impermeabil sub ea, umiditatea poate apărea la distanță de defect.
De aceea folosim măsurarea pentru a construi o hartă aproximativă:
- zonă uscată;
- zonă de tranziție;
- zonă umedă.
Punctul cu cea mai mare valoare nu este automat locul în care trebuie începută demolarea.
Când folosim localizarea acustică
O conductă presurizată care pierde apă poate produce vibrații și zgomot.
Echipamentele electroacustice profesionale încearcă să detecteze aceste vibrații.
Sewerin explică principiul astfel: apa care iese printr-o fisură dintr-o conductă sub presiune generează vibrații în țeavă și în materialul din jur. Acestea pot fi detectate cu microfoane de contact sau de sol și transformate într-un semnal audibil.
Metoda este foarte utilă pentru multe rețele de apă.
La încălzirea în pardoseală însă există câteva dificultăți.
Conductele sunt:
- din plastic;
- de diametru mic;
- înglobate în șapă;
- operate la presiuni relativ moderate;
- iar pierderea poate fi foarte mică.
Materialele polimerice transmit zgomotul diferit față de conductele metalice.
Sewerin oferă inclusiv echipamente specializate pentru detectarea zgomotelor reduse produse în conductele din plastic.
Când metoda acustică poate avea rezultate slabe
Detectarea acustică devine dificilă dacă:
- pierderea este foarte mică;
- presiunea este redusă;
- șapa este groasă;
- finisajul atenuează sunetul;
- există zgomot puternic în clădire;
- pompele sau alte echipamente funcționează în apropiere.
INFICON atrage atenția că zgomotul ambiental poate interfera cu metodele acustice și că pierderile mici pot fi dificil de detectat numai prin această tehnologie.
Din acest motiv, într-un apartament aflat lângă lift, trafic sau lucrări de construcții, măsurarea poate necesita condiții mai liniștite.
Uneori termografia oferă rezultate mai bune.
Alteori ajungem la metoda cu gaz trasor.
Gazul trasor este foarte eficient pentru pierderile greu de localizat
Atunci când circuitul este confirmat ca neetanș, dar apa nu produce un semnal suficient de clar, gazul trasor poate fi una dintre metodele cele mai precise.
În aplicațiile profesionale este utilizat frecvent un amestec format din:
95% azot + 5% hidrogen.
Sewerin și INFICON descriu această combinație ca gaz trasor pentru localizarea pierderilor din conductele de apă și instalațiile de încălzire. Hidrogenul este foarte ușor și poate ieși prin fisuri foarte mici, după care migrează prin materiale precum șapa și betonul și este detectat la suprafață cu un senzor foarte sensibil.
Amestecul de 5% hidrogen în azot este descris de producători ca neinflamabil conform condițiilor aplicabile, netoxic și necoroziv.
Asta nu înseamnă că procedura trebuie făcută improvizat.
Sewerin subliniază în manual că utilizarea corectă a metodei cu gaz trasor necesită cunoștințe specializate.
Cum funcționează în principiu testarea cu gaz trasor
Circuitul suspect este separat de restul instalației.
Pe cât posibil, apa este evacuată din buclă.
Sewerin explică faptul că pentru instalațiile de încălzire se elimină cât mai mult din apă înainte de introducerea gazului, deși cantitățile mici rămase în punctele joase nu împiedică neapărat testarea.
Circuitul este apoi umplut controlat cu gaz trasor la o presiune potrivită sistemului investigat.
Gazul caută orice cale de ieșire.
La defect, hidrogenul trece prin fisură și începe să migreze spre suprafață.
Cu detectorul se parcurge zona lent și metodic.
Pe măsură ce ne apropiem de pierdere, concentrația măsurată crește.
În loc să avem o zonă umedă de doi metri pătrați, putem ajunge la o suprafață mult mai restrânsă în care semnalul este maxim.
Gazul poate ieși la suprafață în alt punct?
Da, iar acest lucru trebuie luat în calcul.
Deși hidrogenul pătrunde ușor prin materiale, traseul lui către suprafață poate fi influențat de:
- rosturi;
- fisuri;
- folii;
- membrane;
- straturi de adeziv;
- finisaje cu permeabilitate redusă.
De aceea nu considerăm primul semnal ca fiind automat centrul defectului.
Zona trebuie scanată în mai multe direcții.
În anumite situații, semnalul maxim apare puțin lateral față de conducta fisurată.
Aici ajută enorm combinația cu termografia.
Dacă știm traseul exact al țevii și avem o zonă de concentrație ridicată a gazului, intersecția dintre cele două informații ne oferă o poziție mult mai sigură.
De ce gazul trasor este foarte bun pentru țevi PEX și PE-RT
Conductele din încălzirea în pardoseală sunt în general nemetalice.
Metodele electromagnetice clasice de localizare a țevilor nu funcționează direct pe plastic deoarece materialul nu conduce electricitatea. Sewerin explică explicit această limitare și folosește metode acustice speciale pentru localizarea conductelor nemetalice.
Gazul trasor nu depinde de conductivitatea electrică a țevii.
El are nevoie doar de o cale de ieșire.
Acesta este motivul pentru care este foarte util la:
- PEX-A;
- PEX-B;
- PE-RT;
- conducte multistrat;
- circuite înglobate în beton sau șapă.
INFICON indică metoda cu hidrogen în special pentru situațiile în care pierderea este mică sau conductele sunt din plastic.
Nu folosim oxigen sau gaze improvizate pentru presurizarea instalației
Acesta este un punct de siguranță important.
Gazul trasor profesional este o combinație pregătită pentru această metodă.
Nu introducem arbitrar:
- oxigen;
- gaz combustibil;
- aer la presiuni exagerate;
- alte gaze fără procedură.
Presiunea folosită trebuie să rămână în limitele instalației și ale echipamentelor de testare.
Scopul este localizarea avariei, nu testarea distructivă a circuitului.
Când știm deja că avaria este sub o anumită placă
Uneori toate metodele converg foarte clar.
Avem:
- circuitul confirmat neetanș;
- traseul identificat termic;
- semnal de umiditate;
- semnal de gaz trasor;
- eventual zgomot acustic.
Dacă toate indică aceeași zonă, putem trece la deschiderea controlată.
În acel moment marcăm pe pardoseală:
- axa conductei;
- zona cu semnal maxim;
- traseele vecine;
- direcția tur-returului.
Nu desenăm doar un punct.
Este mai util să marcăm aproximativ 30–50 cm din traseul vizibil al țevii în jurul zonei.
Astfel știm din ce direcție intră și din ce direcție iese conducta.
Desfacerea finisajului trebuie făcută controlat
În cazul unei țevi sparte la încălzirea în pardoseală, riscul nu este numai să nu găsim prima țeavă.
Există și riscul să deteriorăm încă una în timpul deschiderii.
Dacă avem gresie, placa trebuie îndepărtată astfel încât lucrările să nu continue adânc cu un burghiu sau un ciocan exact deasupra traseului.
Odată îndepărtat finisajul, șapa se desface progresiv.
Pe măsură ce ne apropiem de adâncimea estimată a țevii, lucrăm mult mai atent.
Nu folosim un rotopercutor puternic până când conducta devine vizibilă.
Țeava poate fi la câțiva centimetri sub suprafață, iar lungimea burghiului poate ajunge la ea înainte să observăm.
Nu tăiem un pătrat cu flexul fără să știm traseele
Pare o metodă rapidă:
marcăm 20 × 20 cm și tăiem șapa pe contur.
Dar dacă una dintre tăieturi trece peste conducta vecină, putem transforma o singură avarie în două.
Înainte de orice tăiere trebuie cunoscute toate traseele din zona respectivă.
Camera termică este foarte utilă aici chiar dacă pierderea fusese deja localizată prin altă metodă.
Putem marca fiecare țeavă vizibilă înainte de începerea lucrării.
Pata umedă poate conduce la o deschidere greșită
Uponor menționează în documentația sa că, dacă pardoseala este deja montată, o pierdere poate fi identificată printr-o zonă umedă și recomandă excavarea atentă în centrul acesteia. Dar aceeași documentație tratează procedura ca parte a diagnosticului și cere verificarea separată a circuitelor atunci când poziția nu este evidentă.
În practica modernă, dacă avem acces la termografie sau gaz trasor, este mai prudent să folosim aceste informații înainte să începem desfacerea exclusiv după pata de apă.
În special în șape cu fisuri sau membrane, apa poate migra.
Exemplu practic: pierdere fără urmă vizibilă
Să presupunem că avem o casă cu 11 circuite.
Instalația pierde aproximativ constant presiune, dar:
- distribuitorul este uscat;
- centrala nu prezintă pierderi;
- vasul de expansiune este verificat;
- nu există pete pe tavanul parterului.
Prin testarea circuitelor se identifică bucla din living.
Camera termică arată traseul foarte bine, dar nu apare un punct evident de pierdere.
În această situație trecerea directă la demolare ar fi o loterie.
Circuitul este pregătit pentru testarea cu gaz trasor.
Detectorul arată o zonă cu semnal clar la aproximativ un metru de ușa către terasă.
Camera termică confirmă că exact prin acel punct trece turul circuitului.
Abia atunci este desfăcută local pardoseala.
Aceasta este diferența dintre diagnostic și ghicit.
Exemplu practic: perforare cunoscută, fără aparatură complexă
În alt caz, beneficiarul montează un opritor de ușă și burghiul produce imediat pierdere de apă.
Știm:
- ora evenimentului;
- gaura;
- camera;
- circuitul probabil.
Aici nu avem nevoie neapărat de gaz trasor.
După izolarea instalației, camera termică sau fotografiile vechi sunt suficiente pentru a determina direcția țevii.
Deschiderea se face direct în zona respectivă.
Tehnologia trebuie folosită proporțional cu problema.
Nu transformăm o avarie evidentă într-un proces inutil de complicat.
Ordinea pe care o recomandăm pentru localizare
Pentru o țeavă spartă la încălzirea în pardoseală, ordinea logică este de regulă:
- confirmarea circuitului neetanș;
- verificarea planului și fotografiilor;
- localizarea traseului conductei;
- termografie;
- verificarea distribuției umezelii;
- metodă acustică, dacă este favorabilă;
- gaz trasor pentru pierderile neclare;
- corelarea rezultatelor;
- marcarea traseelor;
- deschiderea controlată.
Nu este obligatoriu să folosim toate metodele în fiecare lucrare.
Dacă găsim defectul după pasul 3, ne oprim.
Dacă nu, continuăm până când avem suficientă certitudine.
Concluzie tehnică
Localizarea unei țevi sparte la încălzirea în pardoseală trebuie făcută înainte ca pardoseala să fie desfăcută.
Camera termică este excelentă pentru urmărirea circuitelor și poate evidenția zone termice anormale. Testo și FLIR indică explicit utilizarea termografiei pentru localizarea traseelor și a pierderilor din încălzirea în pardoseală.
Detectarea acustică poate identifica vibrațiile produse de apa care scapă dintr-o conductă presurizată, dar performanța depinde de presiune, materialul țevii și zgomotul ambiental.
Pentru pierderile mici sau dificil de identificat, gazul trasor cu 95% azot și 5% hidrogen este una dintre metodele cele mai eficiente. Hidrogenul poate traversa șapa și betonul și poate fi detectat la suprafață cu echipamente dedicate, fără să fie nevoie să desfacem preventiv mai multe zone ale pardoselii.
Scopul nu este să eliminăm complet orice desfacere. Dacă țeava trebuie reparată, trebuie să ajungem fizic la ea.
Scopul este ca în loc să desfacem câțiva metri pătrați să ajungem direct într-o zonă restrânsă și bine documentată.
După ce conducta este expusă și avaria devine vizibilă, începe etapa cea mai importantă: reparația trebuie făcută cu un sistem compatibil cu tipul țevii și cu o îmbinare permisă de producător.
Țeavă spartă la încălzirea în pardoseală: cum se repară corect și cum verificăm intervenția
După ce am confirmat pierderea, am identificat circuitul și am localizat punctul exact al avariei, ajungem la etapa care decide dacă intervenția va rămâne sigură pe termen lung: repararea conductei.
O țeavă spartă la încălzirea în pardoseală nu se repară prin improvizații și nici prin aplicarea unui material peste gaură. Conducta lucrează ani de zile înglobată în șapă, suportă temperatură, presiune și cicluri repetate de încălzire-răcire. O intervenție care pare etanșă în ziua reparației trebuie să rămână etanșă și după mii de cicluri termice.
Principiul corect este simplu:
zona deteriorată se elimină, iar continuitatea circuitului se reface cu sistemul de îmbinare aprobat pentru conducta respectivă.
Dar metoda concretă diferă în funcție de:
- materialul țevii;
- producător;
- diametru;
- amploarea deteriorării;
- tipul fitingului disponibil;
- poziția avariei;
- posibilitatea de a deplasa suficient conducta pentru montarea fitingului.
Aici este una dintre cele mai mari greșeli întâlnite la reparații: se cumpără o „mufă pentru PEX de 16” fără să se verifice dacă acea mufă este aprobată pentru sistemul de țeavă existent.
Nu procedăm astfel.
Observația Pro Instal House: O reparație îngropată în șapă trebuie tratată ca o conexiune definitivă. După refacerea pardoselii nu mai avem acces vizual la ea, deci materialele, sculele și procedura de montaj trebuie să aparțină unui sistem tehnic compatibil și documentat.
Prima etapă: identificăm exact ce țeavă avem
Înainte să tăiem conducta trebuie să știm ce reparăm.
Pe piață putem întâlni:
- PE-Xa;
- PE-Xb;
- PE-Xc;
- PE-RT;
- PE-RT Type II;
- conductă multistrat PE-RT/Al/PE-RT;
- alte sisteme proprietare ale producătorilor.
Două țevi pot avea ambele dimensiunea 16 × 2 mm și totuși să nu utilizeze aceeași tehnologie de îmbinare.
Diametrul identic nu înseamnă automat compatibilitate.
Căutăm inscripția de pe conductă. De regulă aceasta poate indica:
- producătorul;
- denumirea sistemului;
- dimensiunea;
- materialul;
- clasa de aplicare;
- standardul;
- marcajul barierei de oxigen.
Dacă porțiunea expusă este prea scurtă pentru citirea marcajului, verificăm capetele circuitului din distribuitor.
Acolo există adesea suficientă conductă vizibilă pentru identificare.
Fotografiile inițiale ale instalației și documentele de șantier sunt din nou foarte importante.
Nu orice zgârietură înseamnă că trebuie tăiată conducta
Trebuie diferențiată deteriorarea stratului exterior de deteriorarea peretelui structural.
De exemplu, documentația REHAU pentru RAUPEX precizează că o simplă zgâriere a barierei de difuzie a oxigenului nu impune automat montarea unei mufe. În schimb, dacă peretele conductei este crestat sau deteriorat, zona respectivă trebuie eliminată și înlocuită.
Acest principiu este important.
Dacă vedem o urmă pe suprafață nu declarăm automat conducta compromisă, dar nici nu minimalizăm o crestătură care intră efectiv în peretele țevii.
În cazul unei perforări complete situația este evidentă: porțiunea deteriorată trebuie reparată.
O gaură nu se astupă cu adeziv
Pentru o țeavă spartă la încălzirea în pardoseală nu folosim:
- silicon;
- rășină aplicată pe exterior;
- adeziv epoxidic improvizat;
- bandă;
- coliere improvizate;
- mastic;
- „sudură la rece”;
- șurub introdus în gaură;
- soluții destinate conductelor metalice.
Aceste metode nu refac peretele structural al conductei.
Chiar dacă pierderea pare să dispară temporar, materialul rămâne solicitat de presiune și temperatură.
Reparația trebuie să facă din nou parte din sistemul de conducte.
Când este suficientă o singură mufă
Să presupunem că burghiul a produs o perforare punctuală.
După expunerea țevii, avem material sănătos imediat înainte și după defect.
În anumite sisteme, porțiunea deteriorată poate fi tăiată perpendicular, iar cele două capete pot fi reunite printr-o mufă de reparație compatibilă.
KAN-therm precizează în ghidul său de încălzire prin suprafață că îmbinările în bucle trebuie evitate pe cât posibil, dar o conductă deteriorată — inclusiv accidental prin găurire — poate fi reparată prin îndepărtarea zonei deteriorate și conectarea capetelor cu un conector destinat sistemului. Producătorul menționează inclusiv necesitatea realizării unui șanț suficient de lung atunci când conducta este deja acoperită cu beton.
Aceasta este o diferență importantă:
evităm îmbinările în circuitele noi, dar o îmbinare de reparație aprobată de producător poate fi soluția corectă pentru o avarie.
Nu trebuie confundate cele două situații.
Când avem nevoie de două fitinguri și o bucată nouă de țeavă
Uneori defectul nu este punctual.
Putem găsi:
- o zonă zdrobită;
- o tăietură longitudinală;
- două găuri apropiate;
- o porțiune deteriorată în timpul demolării;
- o țeavă afectată pe câțiva centimetri.
În acest caz nu încercăm să tragem forțat capetele conductei unul către celălalt.
Eliminăm întreaga zonă compromisă și introducem un segment nou de conductă compatibilă.
Schema devine:
țeavă existentă → fiting → segment nou → fiting → țeavă existentă.
REHAU descrie exact această situație pentru conductele sale: zona deteriorată se taie, iar dacă distanța este prea mare pentru o singură îmbinare se utilizează două cuplaje și o bucată suplimentară de conductă.
Uponor indică aceeași logică în documentația sa de reparație: dacă secțiunea eliminată este mai mare decât poate compensa un singur cuplaj, sunt necesare două conexiuni și un segment de PEX nou.
Cât din țeavă trebuie expus?
Mai mult decât dimensiunea fitingului.
Aceasta este o greșeală frecventă.
Se descoperă doar 5–10 cm în jurul găurii și apoi instalatorul nu poate:
- introduce scula;
- ține conducta drept;
- executa expansiunea;
- monta manșonul;
- presa fitingul;
- verifica vizual îmbinarea.
KAN-therm avertizează tocmai că pentru repararea unei conducte acoperite cu beton trebuie realizat un șanț suficient de lung.
În practică, desfacerea trebuie extinsă controlat până când avem suficient spațiu de lucru.
Mai bine deschidem puțin mai mult în mod calculat decât să executăm o conexiune greșită într-un spațiu imposibil.
Atenție la conducta vecină
Înainte să lărgim șapa trebuie să știm unde se află următorul traseu.
La un pas de 10 cm, conducta vecină poate fi foarte aproape.
Dacă lucrăm cu:
- daltă;
- ciocan;
- polizor;
- rotopercutor;
putem produce a doua perforare.
De aceea, traseele identificate în Partea 2 trebuie marcate și păstrate vizibile pe tot parcursul intervenției.
În apropierea țevii trecem la unelte și metode mai controlate.
Cum se repară o conductă PE-Xa
PE-Xa are proprietăți specifice datorită gradului ridicat de reticulare și efectului de memorie al materialului, însă acest lucru nu înseamnă că o gaură se „vindecă” prin încălzire.
Trebuie făcută diferența între:
o țeavă îndoită/kinked și o țeavă perforată.
Pentru anumite conducte PE-Xa, producătorul poate permite recuperarea unei îndoiri prin încălzire controlată.
REHAU, de exemplu, descrie o procedură specifică pentru o conductă RAUPEX îndoită excesiv, utilizând aer cald și interzicând flacăra deschisă. Dar dacă peretele este deteriorat, REHAU solicită eliminarea secțiunii și realizarea unei conexiuni cu tehnologia proprie de manșon.
Așadar:
memoria PE-Xa poate ajuta la o deformare permisă de producător, dar nu repară o perforare.
Exemplul REHAU: manșonul de compresie
În sistemul REHAU, conductele RAUTHERM/RAUPEX pot fi reparate cu tehnologia de manșon alunecător corespunzătoare sistemului.
Documentația actuală REHAU pentru încălzirea în pardoseală precizează chiar că o conductă deteriorată accidental în timpul montajului sau exploatării poate fi reparată cu tehnologia Everloc de manșon și că aceasta permite reparații inclusiv în șapă sau beton.
Procedura trebuie executată cu:
- fitingul corect;
- manșonul corect;
- capul de expandare corespunzător;
- scula prevăzută de producător.
Nu încercăm să reproducem conexiunea cu clești universali.
REHAU mai precizează pentru anumite sisteme că fitingurile metalice care urmează să fie acoperite cu șapă trebuie protejate, iar îmbinările din încălzirea în pardoseală trebuie marcate în planul instalației.
Acesta este un exemplu foarte bun de ce nu putem spune generic:
„Orice fiting din alamă merge în șapă.”
Nu. Respectăm sistemul ales și instrucțiunea producătorului.
Exemplul Uponor: nu orice cuplaj este acceptat în șapă
Uponor face o distincție și mai clară în documentația sa.
Producătorul precizează că nu recomandă cuplajele mecanice pentru reparațiile realizate în placă sau în spații ascunse și indică utilizarea conexiunilor ProPEX pentru astfel de poziții.
Această informație arată foarte bine de ce nu trebuie generalizată metoda de la un producător la altul.
Un fiting care poate fi utilizat la vedere poate să nu fie soluția aprobată pentru înglobarea în șapă.
Prin urmare, dacă avem conductă Uponor, verificăm sistemul Uponor.
Dacă avem REHAU, verificăm REHAU.
Dacă avem KAN-therm, verificăm KAN-therm.
Cum procedăm la PE-RT
PE-RT nu se tratează automat ca PE-Xa.
La o conductă PE-RT perforată, eliminăm secțiunea deteriorată și utilizăm metoda de îmbinare aprobată pentru sistem.
KAN-therm, de exemplu, include conducte PE-RT în sistemele sale de încălzire în pardoseală și oferă cuplaje destinate inclusiv reparațiilor cauzate de deteriorări precum găurirea accidentală.
Nu încălzim PE-RT pentru a „închide” o gaură.
Nu încercăm să transformăm o metodă specifică unui PE-Xa într-o regulă universală pentru toate țevile din pardoseală.
Aceasta este una dintre cele mai importante diferențe tehnice ale reparației.
Dar conducta multistrat?
Dacă avem PE-RT/Al/PE-RT sau altă conductă multistrat, reparația trebuie făcută cu sistemul de fitinguri compatibil.
Stratul de aluminiu schimbă construcția conductei.
Un fiting nepotrivit poate produce:
- deformarea țevii;
- etanșare incorectă;
- deteriorarea stratului interior;
- tensiuni în conexiune.
KAN-therm listează separat conductele PE-RT, PE-Xc și multistrat PE-RT/Al/PE-RT, împreună cu soluțiile de conectare corespunzătoare.
Prin urmare, identificarea țevii înainte de reparație nu este o formalitate.
Tăierea trebuie să fie curată și perpendiculară
După ce determinăm zona care trebuie eliminată, capetele conductei trebuie pregătite corect.
În general urmărim:
- tăiere perpendiculară;
- margine curată;
- fără bavuri;
- fără fisuri;
- fără porțiuni zdrobite.
REHAU avertizează în instrucțiunile sale că tăierea trebuie executată corect și că deteriorările sau microfisurile pot reduce rezistența conductei.
Dacă imediat lângă tăietură vedem o zgârietură adâncă produsă în timpul deschiderii șapei, tăiem din nou până ajungem la material sănătos.
Nu ascundem o a doua deteriorare lângă fiting.
Nu tensionăm fitingul pentru a apropia capetele
După eliminarea defectului poate rămâne un spațiu între cele două capete.
Nu tragem de conducte până când acestea intră „la limită” în mufă.
O conexiune îngropată trebuie să rămână fără solicitări mecanice inutile.
Dacă nu există suficientă lungime pentru o conexiune corectă, folosim un segment intermediar și două fitinguri, dacă sistemul producătorului permite această soluție.
Este mai multă muncă, dar tehnic este corect.
Poate rămâne o mufă în șapă?
Răspunsul corect este:
depinde de sistemul de conducte și de fitingul utilizat.
Nu există o regulă serioasă de tipul:
„Nicio îmbinare nu poate fi acoperită.”
Dar nici:
„Orice mufă poate fi îngropată.”
REHAU permite anumite conexiuni proprietare în șapă și beton. KAN-therm descrie repararea conductelor deja acoperite. Uponor acceptă soluția sa ProPEX pentru reparațiile ascunse, dar avertizează împotriva altor cuplaje mecanice în astfel de poziții.
Concluzia practică este simplă:
fitingul îngropat trebuie să fie unul pentru care producătorul sistemului permite utilizarea respectivă.
Important: Nu alegem fitingul după principiul „intră pe țeavă”. Compatibilitatea dimensională nu este echivalentă cu aprobarea sistemului.
Protejarea fitingului înainte de refacerea șapei
Dacă producătorul cere protejarea conexiunii, aceasta se face înainte de acoperire.
REHAU, de exemplu, precizează pentru sistemele sale cu fitinguri din alamă că acestea trebuie protejate atunci când urmează să fie acoperite cu șapă.
Motivul nu este să mascăm o conexiune care pierde.
Fitingul trebuie să fie deja perfect etanș.
Protecția urmărește condițiile de montaj și contactul cu materialele de construcție conform sistemului.
Nu inventăm însă metoda de protecție. Dacă producătorul prescrie o anumită bandă, manșon sau protecție, utilizăm soluția respectivă.
Proba de presiune este obligatorie înainte de închidere
După realizarea conexiunii nu refacem imediat șapa.
Mai întâi verificăm reparația.
Acesta este punctul în care o greșeală poate fi încă remediată simplu.
După ce turnăm mortarul și montăm din nou finisajul, aceeași verificare devine mult mai costisitoare.
REHAU cere repetarea probei după repararea unei conducte deteriorate, pentru confirmarea etanșeității conexiunii.
Testul se face conform procedurii aplicabile sistemului respectiv.
Nu alegem arbitrar:
„Punem 10 bar, dacă ține înseamnă că este bun.”
Presiunea și durata se stabilesc în funcție de:
- producător;
- tipul țevii;
- fiting;
- distribuitor;
- celelalte componente;
- procedura de testare.
Am explicat separat procedura în ghidul despre proba de presiune la încălzirea în pardoseală.
Ce urmărim în timpul testului
Nu ne uităm numai la manometru.
Inspectăm direct fitingul expus.
Căutăm:
- picături;
- umezeală;
- modificări ale conexiunii;
- deplasarea conductei;
- scădere anormală de presiune.
Dacă există cel mai mic dubiu, conexiunea nu se acoperă.
Este mult mai ieftin să refacem fitingul acum decât după montarea unei plăci ceramice noi.
Documentăm exact poziția reparației
Această etapă este deseori ignorată.
Înainte de refacerea șapei fotografiem zona.
Ideal facem:
- fotografie generală;
- fotografie apropiată a fitingului;
- fotografie cu ruleta pentru reper;
- măsurători față de doi pereți sau alte repere fixe;
- marcarea circuitului căruia îi aparține.
REHAU menționează în instrucțiunile sale că îmbinările din încălzirea în pardoseală trebuie consemnate pe planul instalației.
Aceasta este o practică pe care o considerăm esențială chiar și atunci când instalația nu dispune de un plan sofisticat.
Peste cinci ani, dacă cineva dorește să găurească exact în acea zonă, documentația valorează mult.
Refacerea șapei
După ce:
- reparația este terminată;
- conducta este fixată;
- conexiunea este protejată conform sistemului;
- proba este trecută;
- zona este fotografiată;
putem trece la refacerea stratului suport.
Nu este suficient să aruncăm mortar peste gaură.
Zona trebuie refăcută astfel încât să nu rămână:
- goluri mari în jurul țevii;
- conductă suspendată;
- fiting supus mișcărilor;
- margini instabile ale șapei existente.
Materialul și metoda de reparare a șapei depind de structura pardoselii și trebuie compatibilizate cu suportul existent.
Dacă avem gresie, refacerea finisajului revine echipei care execută lucrările de placare. Rolul instalatorului este să livreze instalația reparată, testată și documentată.
Ce facem dacă avaria este chiar într-un rost de dilatație?
Situația trebuie tratată cu mai multă atenție.
Conductele care traversează rosturile structurale sau de mișcare trebuie protejate conform soluției tehnice a sistemului.
Nu poziționăm rigid o nouă îmbinare exact într-o zonă în care pardoseala trebuie să permită mișcare, dacă producătorul nu prevede explicit acest lucru.
În unele cazuri este necesar să expunem o porțiune mai lungă și să deplasăm conexiunea într-o zonă mai potrivită.
Reparația trebuie să respecte atât conducta, cât și comportamentul pardoselii.
Ce se întâmplă cu debitul după montarea unei mufe?
Un fiting corect dimensionat pentru sistem nu ar trebui să transforme un circuit normal într-unul nefuncțional.
Totuși, după reparație verificăm:
- debitul buclei;
- diferența de temperatură;
- aerisirea;
- comportamentul distribuitorului.
Dacă circuitul nu mai are debit, nu presupunem imediat că fitingul îl obturează.
Poate exista aer rămas după golirea buclei.
Circuitul trebuie reumplut și aerisit corect.
Abia după aceea se reface echilibrarea hidraulică.
După reparație nu pornim sistemul brutal
Dacă am refăcut doar conducta și zona rămâne deschisă, testarea hidraulică poate fi făcută conform procedurii sistemului.
Dar după refacerea șapei și a finisajului trebuie respectați timpii de maturare ai materialelor utilizate.
Nu ridicăm temperatura imediat la maximum pentru „a vedea dacă ține”.
Presiunea verifică etanșeitatea.
Pornirea termică verifică exploatarea.
Sunt două lucruri diferite.
Materialele noi introduse în zona reparată trebuie să aibă timpul necesar de întărire înainte de ciclurile termice, conform fișelor tehnice ale acestora.
Exemplu practic: țeavă perforată cu burghiul
Să presupunem că avem conductă PE-Xa de 16 mm, iar proprietarul a găurit pardoseala pentru montarea unui opritor.
Gaura este cunoscută.
Circuitul este izolat.
Se marchează termic traseul conductei și se îndepărtează controlat placa ceramică și șapa.
După expunere observăm o perforare punctuală.
Procedura corectă nu este să introducem un șurub în gaură sau să aplicăm rășină.
Identificăm producătorul conductei și sistemul de conexiune admis.
Zona deteriorată se elimină.
Se realizează fitingul cu scula specifică.
Circuitul este testat.
Poziția este fotografiată și măsurată.
Abia apoi se închide șapa.
Aceasta este o reparație controlată.
Exemplu practic: conducta a fost deteriorată în timpul deschiderii
Un caz mai neplăcut apare atunci când avem deja o pierdere mică, iar în timpul demolării se lovește suplimentar conducta.
Acum nu mai avem o singură gaură.
Avem o porțiune de 8–10 cm cu mai multe urme și crestături.
Nu alegem cea mai mare gaură și ignorăm restul.
Eliminăm întreaga zonă compromisă.
Dacă lungimea nu mai permite un singur fiting, introducem un segment nou cu două conexiuni aprobate de sistem.
O reparație trebuie făcută pe material sănătos.
Greșeli frecvente la repararea unei țevi sparte
Montarea unei mufe universale fără verificarea sistemului
Este probabil cea mai periculoasă scurtătură.
Acoperirea imediată a reparației
Fitingul trebuie testat înainte să dispară sub șapă.
Tragerea forțată a țevilor
Produce tensiune permanentă în conexiune.
Repararea unei găuri cu adeziv
Nu reface integritatea conductei.
Folosirea flăcării
Mai ales la conducte polimerice este complet nejustificată în acest context. Chiar și atunci când un producător permite recondiționarea unei îndoiri PE-Xa cu aer cald, REHAU interzice utilizarea flăcării deschise.
Lipsa fotografiilor
Peste câțiva ani nimeni nu mai știe că sub pardoseală există o reparație.
Presiune exagerată „pentru siguranță”
Nu demonstrează profesionalism. Testul trebuie executat conform sistemului.
Se înlocuiește tot circuitul sau se repară local?
În majoritatea avariilor mecanice punctuale nu este justificată automat înlocuirea întregului circuit.
O reparație locală cu fiting aprobat de producător poate fi soluția tehnică normală.
Înlocuirea întregii bucle poate deveni justificată dacă:
- există deteriorări multiple;
- nu putem identifica sistemul conductei;
- conducta prezintă degradări extinse;
- nu există o metodă de îmbinare aprobată;
- reparația ar necesita prea multe conexiuni;
- există suspiciuni asupra întregului material;
- producătorul impune altă soluție.
Trebuie comparat riscul unei reparații corecte cu distrugerile necesare pentru înlocuirea întregului circuit.
Într-o pardoseală finalizată, schimbarea completă a unei bucle poate însemna desfacerea unei suprafețe foarte mari.
Nu facem asta dacă un producător oferă explicit o tehnologie sigură de reparație locală.
Ce trebuie să primească beneficiarul după intervenție
Ideal, după repararea unei țevi sparte la încălzirea în pardoseală, rămân:
- identificarea circuitului reparat;
- fotografii înainte de închidere;
- poziția exactă a fitingului;
- tipul fitingului;
- tipul și dimensiunea țevii;
- rezultatul probei;
- data intervenției.
Dacă există planul circuitelor, marcăm reparația direct pe acesta.
Această documentație devine parte din istoricul instalației.
Concluzie tehnică
O țeavă spartă la încălzirea în pardoseală poate fi reparată fără înlocuirea întregului sistem, dar numai dacă intervenția este făcută ca o lucrare tehnică, nu ca o improvizație.
Zona deteriorată trebuie eliminată până la material sănătos. Tipul conductei trebuie identificat. Fitingul trebuie să aparțină unei tehnologii compatibile și să fie permis pentru poziția respectivă.
Documentațiile producătorilor arată clar că soluțiile diferă.
REHAU permite repararea anumitor conducte PE-Xa cu tehnologia proprie de manșon inclusiv în șapă sau beton. KAN-therm oferă cuplaje dedicate reparării țevilor deteriorate, inclusiv prin găurire. Uponor precizează că pentru reparațiile ascunse sau în placă trebuie utilizată tehnologia ProPEX și nu recomandă acolo cuplajele mecanice alternative.
Acesta este motivul pentru care nu există o singură „mufă de reparat încălzirea în pardoseală” valabilă pentru toate instalațiile.
După conexiune, circuitul se testează înainte de acoperire. Reparația se fotografiază și se marchează în documentația instalației. Șapa este refăcută numai după confirmarea etanșeității.
Executată astfel, o reparație locală poate readuce circuitul în exploatare fără desfacerea întregii pardoseli.
Problema serioasă nu este faptul că într-un circuit a existat o avarie.
Problema serioasă este o reparație improvizată, netestată și îngropată fără documentație.
Întrebări frecvente despre țeava spartă la încălzirea în pardoseală
Mai jos găsești răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre identificarea, localizarea și repararea unei conducte deteriorate într-un sistem de încălzire în pardoseală.