Contactează-ne
- 0790 420 990
- office@proinstalhouse.ro
- contact@proinstalhouse.ro
- Trimite-ne un mesaj
Ce polistiren se pune sub încălzirea în pardoseală? Tip și grosime
Alegerea corectă a stratului termoizolant influențează direct eficiența, stabilitatea și durata de viață a instalației. Atunci când stabilim ce polistiren se pune sub încălzirea în pardoseală, nu trebuie să analizăm numai grosimea plăcii, ci și rezistența la compresiune, conductivitatea termică, poziția pardoselii în clădire și încărcările care vor acționa asupra ei.
Polistirenul montat sub țevile de încălzire nu are doar rolul de a ocupa spațiul până la cota finală. El trebuie să limiteze transferul căldurii spre placa de beton, sol, subsol sau nivelul inferior și să susțină fără tasări importante greutatea șapei, finisajului, mobilierului și persoanelor.
O izolație prea subțire permite pierderea unei părți din energie în jos. Un polistiren cu rezistență mecanică insuficientă se poate tasa, iar această mișcare poate afecta șapa, finisajul și rosturile dintre încăperi.
De ce este necesar polistirenul sub încălzirea în pardoseală?
Țevile sistemului sunt montate, în mod obișnuit, deasupra izolației și sunt înglobate în șapă. Căldura cedată de țeavă se propagă în toate direcțiile, nu numai către suprafața pardoselii.
Fără un strat termoizolant suficient, o parte din energie se transmite către:
- placa din beton;
- solul de sub clădire;
- un subsol neîncălzit;
- garaj;
- spațiul tehnic;
- nivelul inferior.
Într-un sistem bine construit, izolația limitează fluxul termic în jos și favorizează cedarea căldurii către încăperea încălzită.
Polistirenul mai are și un rol mecanic important. Peste acesta se află șapa, care poate avea o greutate considerabilă, apoi adezivul, gresia, parchetul, mobilierul și sarcinile rezultate din utilizarea normală a locuinței.
Din acest motiv, produsul trebuie să fie destinat utilizării la pardoseli. Polistirenul pentru fațadă nu trebuie ales automat pentru pardoseală numai deoarece are un preț mai mic sau o grosime potrivită.
Ce polistiren se pune sub încălzirea în pardoseală?
În majoritatea locuințelor, sub un sistem umed de încălzire în pardoseală se utilizează:
- polistiren expandat pentru pardoseli, de tip EPS;
- polistiren extrudat, XPS, în anumite zone sau condiții;
- plăci termoizolante cu nuturi;
- sisteme termoizolante speciale furnizate de producătorul încălzirii.
Pentru pardoselile rezidențiale obișnuite, EPS-ul cu rezistență corespunzătoare la compresiune este soluția utilizată frecvent. XPS-ul este justificat mai ales acolo unde există umiditate, încărcări mecanice ridicate sau condiții constructive speciale.
Alegerea trebuie făcută pe baza fișei tehnice și a structurii complete a pardoselii. Denumirea comercială, culoarea sau greutatea aproximată manual nu sunt criterii suficiente.
Ce este polistirenul EPS?
EPS este prescurtarea pentru polistiren expandat. Materialul este alcătuit din granule expandate și unite într-o structură rigidă, care conține o proporție mare de aer.
Pentru pardoseli, EPS-ul poate oferi un raport bun între:
- izolare termică;
- rezistență mecanică;
- greutate;
- grosime disponibilă;
- cost.
Nu orice placă EPS este însă potrivită sub șapă. Produsele pentru pardoseală sunt clasificate în funcție de performanțele lor mecanice și termice.
În practică se întâlnesc frecvent denumiri precum:
- EPS 100;
- EPS 120;
- EPS 150;
- EPS 200.
Numărul nu trebuie interpretat simplist ca densitatea polistirenului. El este asociat clasei de rezistență la compresiune declarate pentru produs.
De exemplu, pentru produsele analizate, EPS A100 are o rezistență la compresiune la 10% deformație de minimum 100 kPa, EPS A150 de minimum 150 kPa, iar EPS A200 de minimum 200 kPa.
EPS 100 este suficient sub încălzirea în pardoseală?
EPS 100 este utilizat frecvent la pardoseli rezidențiale cu sarcini normale, dar nu trebuie declarat automat potrivit pentru orice construcție.
Alegerea depinde de:
- grosimea și tipul șapei;
- destinația încăperii;
- încărcările permanente;
- mobilierul greu;
- eventualii pereți sau elemente montate peste pardoseală;
- numărul straturilor de izolație;
- cerințele proiectului;
- caracteristicile exacte ale produsului.
Într-un dormitor sau living cu utilizare rezidențială normală, un produs EPS destinat pardoselilor poate fi suficient atunci când este corect dimensionat.
Într-un garaj, spațiu comercial, depozit sau zonă cu utilaje și sarcini concentrate poate fi necesar EPS 150, EPS 200, XPS ori o altă soluție calculată pentru încărcarea respectivă.
Nu trebuie făcută confuzie între rezistența declarată la 10% deformație și încărcarea recomandată pentru exploatarea permanentă. Pardoseala trebuie proiectată astfel încât tasarea pe termen lung să rămână în limite acceptabile.
EPS 100, EPS 150 sau EPS 200?
Diferența principală este capacitatea materialului de a rezista la compresiune. O clasă mai mare nu înseamnă automat că produsul este necesar în fiecare cameră, dar oferă o rezervă mecanică mai ridicată.
| Tip orientativ | Rezistență la compresiune declarată | Utilizare posibilă |
|---|---|---|
| EPS 100 | minimum 100 kPa | Pardoseli rezidențiale cu sarcini normale, dacă proiectul permite |
| EPS 120 | minimum 120 kPa | Pardoseli cu cerințe mecanice intermediare |
| EPS 150 | minimum 150 kPa | Sarcini mai ridicate și pardoseli care necesită rigiditate suplimentară |
| EPS 200 | minimum 200 kPa | Zone cu încărcări mecanice mai mari, stabilite prin calcul |
Valorile sunt orientative pentru clasele produselor și nu reprezintă o recomandare universală pentru fiecare lucrare. Fișa tehnică și proiectul au prioritate. De exemplu, produsele EPS A120, A150 și A200 consultate au valori declarate de minimum 120, 150 și, respectiv, 200 kPa.
Recomandare practică
Pentru o casă obișnuită nu este corect să cerem pur și simplu „polistiren tare”. Trebuie solicitat un produs destinat pardoselilor și trebuie verificată clasa de compresiune din declarația de performanță.
Doi paleți de polistiren care arată asemănător pot avea utilizări și caracteristici foarte diferite.
De ce nu se recomandă polistirenul de fațadă?
Polistirenul pentru fațade este proiectat în primul rând pentru izolarea pereților. El trebuie să îndeplinească alte cerințe decât materialul montat sub o șapă încărcată permanent.
Sub încălzirea în pardoseală, plăcile trebuie să suporte:
- greutatea șapei;
- greutatea finisajului;
- mobilierul;
- traficul;
- sarcini concentrate;
- variațiile de temperatură.
Un EPS destinat fațadelor poate avea caracteristici mecanice insuficiente pentru această utilizare. De exemplu, EPS AF80 este prezentat de producător pentru termoizolarea fațadelor, nu ca placă pentru pardoseli încărcate.
Faptul că un produs are grosimea de 5 sau 10 cm nu înseamnă că poate fi folosit în orice element al clădirii.
Ce înseamnă rezistența la compresiune?
Rezistența la compresiune arată capacitatea materialului de a suporta o forță aplicată asupra suprafeței sale înainte de a ajunge la o anumită deformație.
Marcajul poate apărea în fișa tehnică sub forma:
CS(10)100
Interpretarea simplificată este:
- CS – rezistență la compresiune;
- 10 – valoarea este raportată la 10% deformație;
- 100 – rezistență declarată de minimum 100 kPa.
La EPS 150, marcajul poate fi CS(10)150, iar la EPS 200 poate fi CS(10)200.
Această clasificare este mult mai relevantă decât formulările comerciale precum:
- densitate mare;
- polistiren dur;
- polistiren greu;
- polistiren premium.
Într-o ofertă sau listă de materiale este preferabil să fie indicată clasa exactă, nu doar denumirea generică „polistiren pentru pardoseală”.
Densitatea polistirenului este criteriul principal?
În limbajul curent se vorbește frecvent despre densitatea polistirenului. Totuși, pentru alegerea tehnică trebuie urmărite performanțele declarate în documentația produsului.
Cele mai importante sunt:
- rezistența la compresiune;
- conductivitatea termică;
- stabilitatea dimensională;
- comportamentul la încărcare de durată;
- absorbția apei, unde este relevantă;
- grosimea;
- destinația declarată.
Densitatea poate influența proprietățile materialului, dar cumpărătorul nu trebuie să aleagă produsul numai după o valoare aproximativă în kg/m³. Clasa de performanță și domeniul de utilizare sunt mai importante.
Ce este polistirenul XPS?
XPS este polistiren extrudat. Are o structură cu pori închiși, absorbție redusă de apă și, în general, rezistență mecanică mai ridicată decât multe produse EPS.
Poate fi folosit în zone precum:
- socluri;
- subsoluri;
- fundații;
- terase;
- pardoseli expuse la umiditate;
- zone cu sarcini mecanice mari;
- anumite pardoseli pe sol;
- detalii constructive speciale.
Produsele XPS sunt promovate pentru aplicații cu umiditate și încărcări mecanice ridicate. Un exemplu de XPS pentru astfel de utilizări are o rezistență declarată la compresiune de minimum 300 kPa.
Este XPS-ul mai bun decât EPS-ul?
Nu în toate situațiile.
XPS-ul poate avea avantaje clare:
- rezistență mai mare la umiditate;
- rezistență mecanică ridicată;
- structură mai compactă;
- comportament bun în zone dificile.
Totuși, acestea nu înseamnă că întreaga suprafață a unei locuințe trebuie izolată obligatoriu cu XPS.
Pentru multe pardoseli rezidențiale, EPS-ul de pardoseală corect ales este suficient și poate fi mai economic. XPS-ul trebuie folosit acolo unde proprietățile lui suplimentare sunt necesare.
Alegerea exclusiv după principiul „XPS este mai tare, deci este întotdeauna mai bun” poate crește inutil costurile fără să aducă un avantaj proporțional.
Când poate fi justificat XPS-ul?
XPS-ul poate fi luat în calcul în special atunci când există:
- risc de umiditate;
- contact apropiat cu solul;
- solicitări mecanice ridicate;
- zone de acces auto;
- spații tehnice;
- detalii la marginea plăcii;
- necesitatea unei rezistențe mecanice superioare;
- cerință expresă în proiect.
În cazul unei pardoseli pe sol, protecția împotriva umidității nu trebuie transferată exclusiv polistirenului. Hidroizolația, bariera împotriva vaporilor, placa, stratul de rupere capilară și celelalte elemente trebuie rezolvate ca un sistem complet.
XPS-ul nu repară o hidroizolație lipsă sau executată incorect.
Polistiren alb sau polistiren grafitat?
Polistirenul grafitat conține particule care reduc transferul termic prin radiație și poate avea o conductivitate termică mai mică decât un EPS alb obișnuit.
O conductivitate termică mai mică înseamnă că, la aceeași grosime, materialul poate oferi o rezistență termică mai mare.
De exemplu, produsele consultate au valori declarate de aproximativ:
- 0,036 W/mK pentru EPS A100 alb;
- 0,034 W/mK pentru EPS A150;
- 0,033 W/mK pentru EPS A200;
- 0,030 W/mK pentru un EPS A100 grafitat.
Valorile diferă în funcție de produs și trebuie citite din fișa tehnică exactă, nu generalizate pentru toate plăcile de aceeași culoare.
Polistirenul grafitat poate fi util atunci când:
- înălțimea disponibilă este limitată;
- se urmărește o rezistență termică mai mare;
- proiectul cere o anumită performanță;
- produsul este destinat pardoselilor și are rezistența mecanică necesară.
Culoarea gri nu garantează însă automat că placa este potrivită sub șapă. Trebuie verificată clasa sa mecanică.
Conductivitatea termică și rezistența termică
Conductivitatea termică este notată cu litera grecească λ, citită „lambda”, și este exprimată în W/mK.
O valoare λ mai mică indică, în general, un material care transmite mai greu căldura și izolează mai bine la aceeași grosime.
Rezistența termică a stratului depinde de:
- conductivitatea materialului;
- grosimea montată.
Relația simplificată este:
R = d / λ
unde:
- R este rezistența termică, în m²K/W;
- d este grosimea, în metri;
- λ este conductivitatea termică.
Exemplu simplificat
Pentru o placă de 10 cm, respectiv 0,10 m, cu λ = 0,036 W/mK:
R = 0,10 / 0,036 = aproximativ 2,78 m²K/W
Pentru aceeași grosime, dar cu λ = 0,030 W/mK:
R = 0,10 / 0,030 = aproximativ 3,33 m²K/W
Acesta este motivul pentru care două tipuri de polistiren cu aceeași grosime nu izolează neapărat la fel.
Ce grosime de polistiren se pune?
Nu există o grosime universală valabilă pentru toate casele.
Grosimea trebuie stabilită în funcție de ceea ce există sub pardoseală:
- sol;
- subsol neîncălzit;
- garaj;
- încăpere încălzită;
- placă peste exterior;
- structură existentă în renovare.
La parter, peste sol sau peste un spațiu rece, necesarul de izolație este considerabil mai mare decât între două niveluri încălzite.
La etaj, polistirenul poate avea și rol de izolare fonică, suport pentru fixarea țevilor și separare a șapei, însă necesarul termic în jos este diferit față de parter.
Grosimea nu trebuie aleasă după formula:
„Se montează 5 cm peste tot, pentru că așa se face.”
Într-o construcție nouă, grosimea trebuie corelată cu proiectul energetic și structura completă a clădirii. În renovări, unde cota este limitată, trebuie analizate materiale cu performanță mai bună, sisteme cu înălțime redusă sau alte soluții tehnice.
Placa cu nuturi înlocuiește toată izolația?
Nu întotdeauna.
Plăcile cu nuturi au rolul de a:
- fixa și ghida țevile;
- menține pasul de montaj;
- proteja stratul inferior;
- simplifica execuția;
- oferi, la anumite modele, o contribuție termoizolantă.
Trebuie verificată grosimea reală a termoizolației, fără a include înălțimea nuturilor.
De exemplu, o placă dedicată încălzirii în pardoseală poate avea grosimea totală de 50 mm, dar numai 28 mm reprezintă strat termoizolant, restul fiind înălțimea nuturilor și folia de protecție.
Prin urmare, o placă cu nuturi nu trebuie considerată automat echivalentă cu 5 cm de polistiren compact.
La parter poate fi necesar un strat suplimentar de EPS sau XPS sub placa cu nuturi, în funcție de proiect. Placa superioară devine atunci stratul de fixare a țevilor, iar plăcile inferioare asigură cea mai mare parte a rezistenței termice.
Plăci cu nuturi sau polistiren drept?
Ambele sisteme pot fi corecte.
Plăcile cu nuturi
Acestea permit fixarea rapidă și ordonată a țevilor. Sunt utile pentru menținerea pasului și protejarea traseelor în timpul lucrării.
Avantajele principale sunt:
- montaj organizat;
- fixare bună a țevii;
- pas ușor de urmărit;
- suprafață protejată;
- execuție rapidă.
Dezavantajul este că grosimea termoizolantă poate fi mai mică decât sugerează înălțimea totală.
Polistirenul drept cu folie și agrafe
În sistemul tacker, peste plăcile de polistiren se montează o folie marcată, iar țevile sunt fixate cu agrafe.
Avantajele sunt:
- libertate mai mare la alegerea grosimii;
- posibilitatea montării în mai multe straturi;
- cost controlabil;
- trasee flexibile;
- continuitate bună a termoizolației.
Execuția trebuie făcută atent pentru a nu deteriora folia, a nu crea rosturi mari și a nu permite deplasarea plăcilor.
Recomandare practică Pro Instal House
Din experiența lucrărilor de instalații, una dintre cele mai frecvente greșeli este alegerea polistirenului după spațiul rămas până la cota ușii, nu după necesarul termic și mecanic.
Mai întâi se execută placa și instalațiile, apoi se constată că nu mai există suficientă înălțime. În acel moment se reduce stratul de izolație pentru a face loc șapei și finisajului.
Această soluție poate respecta cota finală, dar poate compromite eficiența sistemului pentru întreaga durată de viață a clădirii.
Ordinea corectă este:
- se stabilește structura pardoselii;
- se calculează grosimea termoizolației;
- se alege clasa de rezistență;
- se stabilesc diametrul țevii și sistemul de fixare;
- se calculează grosimea șapei;
- se adaugă adezivul și finisajul;
- se stabilesc cotele ușilor, scărilor și instalațiilor.
Polistirenul trebuie privit ca o componentă structurală și termică a pardoselii, nu ca un material auxiliar care poate fi înlocuit cu orice placă disponibilă pe șantier.
Ce grosime de polistiren se montează la parter?
La parter, necesarul de izolație este mai mare decât între două niveluri încălzite, deoarece sub pardoseală se poate afla solul, un subsol rece, un garaj sau un spațiu neîncălzit.
Atunci când stabilim ce polistiren se pune sub încălzirea în pardoseală, trebuie analizată întreaga structură, nu doar placa aflată imediat sub țevi.
Într-o construcție nouă, grosimea termoizolației se stabilește prin proiect, în funcție de:
- tipul plăcii;
- existența hidroizolației;
- temperatura spațiului de dedesubt;
- performanța energetică urmărită;
- conductivitatea materialului;
- înălțimea disponibilă;
- cerințele structurale ale pardoselii.
În practică, la o pardoseală peste sol se întâlnesc frecvent grosimi totale de aproximativ 8–15 cm sau mai mult, în funcție de proiectul clădirii și de performanța polistirenului.
Aceste valori sunt orientative. Nu înseamnă că 10 cm sunt suficienți în orice casă sau că 15 cm sunt obligatorii în toate situațiile.
Două straturi cu aceeași grosime totală pot avea performanțe diferite dacă sunt realizate din materiale cu valori lambda diferite.
De ce 3–5 cm pot fi insuficienți la parter?
Un strat de 3–5 cm poate fi întâlnit în renovări, unde cota pardoselii este limitată. Totuși, într-o construcție nouă peste sol, această grosime poate fi insuficientă pentru nivelul de eficiență urmărit.
Dacă izolația este prea subțire:
- o parte mai mare din căldură se transmite în jos;
- pardoseala răspunde mai lent;
- sursa de căldură poate funcționa mai mult;
- temperatura de tur poate trebui crescută;
- consumul poate fi mai mare;
- confortul poate fi mai greu de menținut;
- pierderile nu mai pot fi corectate ușor după finalizarea casei.
După turnarea șapei și montarea finisajelor, completarea izolației de sub sistem nu mai este o intervenție simplă. Din acest motiv, reducerea termoizolației pentru a economisi câțiva centimetri poate deveni o greșeală costisitoare pe termen lung.
Ce grosime se montează peste un subsol neîncălzit?
Pardoseala peste un subsol rece trebuie tratată diferit față de pardoseala dintre două camere încălzite.
Subsolul poate avea iarna o temperatură mult mai mică decât locuința. În această situație, diferența de temperatură favorizează pierderea căldurii prin placă.
Soluțiile posibile sunt:
- izolarea deasupra plăcii, sub sistemul de încălzire;
- izolarea plafonului subsolului;
- combinarea celor două soluții;
- folosirea unui material cu performanță termică mai bună când cota este limitată.
Izolarea plafonului subsolului poate fi utilă, dar nu trebuie executată fără verificarea suportului, a umidității și a siguranței la incendiu.
Pentru o pardoseală peste subsol neîncălzit, grosimea izolației trebuie stabilită în funcție de proiect și de condițiile reale ale clădirii.
Ce polistiren se montează la etaj?
Între două niveluri încălzite, rolul termoizolației este diferit.
Transferul de căldură în jos nu reprezintă neapărat o pierdere totală, deoarece energia ajunge într-un alt spațiu încălzit. Totuși, controlul temperaturii pe încăperi poate fi afectat dacă sistemul cedează prea multă căldură către nivelul inferior.
La etaj, stratul montat sub încălzirea în pardoseală poate avea următoarele roluri:
- suport pentru fixarea țevilor;
- separarea șapei de placa structurală;
- limitarea transferului către nivelul inferior;
- reducerea parțială a zgomotului de impact;
- protejarea conductelor și cablurilor;
- realizarea cotei pardoselii.
În practică se întâlnesc frecvent grosimi mai mici decât la parter, de exemplu aproximativ 3–5 cm, dar valoarea exactă depinde de proiect și de sistemul folosit.
Dacă prin placa dintre niveluri trec multe conducte, poate fi necesar un strat inferior pentru acoperirea instalațiilor și un strat superior continuu pentru sistemul de încălzire.
Izolația termică nu este automat izolație fonică
O greșeală frecventă este presupunerea că orice polistiren montat la etaj rezolvă și zgomotul de impact.
Izolarea fonică a planșeului depinde de:
- tipul materialului;
- rigiditatea dinamică;
- grosimea șapei;
- continuitatea stratului elastic;
- banda perimetrală;
- evitarea punților rigide;
- trecerile conductelor;
- legătura dintre șapă și pereți.
Un EPS rigid pentru pardoseli poate avea un comportament mecanic bun, dar nu trebuie considerat automat un produs fonoizolant.
Dacă proiectul cere reducerea zgomotului dintre etaje, trebuie utilizat un sistem proiectat pentru șapă flotantă și izolare acustică.
Polistirenul se montează într-un strat sau în două straturi?
Ambele variante pot fi corecte.
Montajul într-un singur strat este mai simplu, dar necesită un suport plan și permite mai greu compensarea instalațiilor existente.
Montajul în două straturi este frecvent folosit deoarece permite:
- acoperirea conductelor;
- reducerea continuității rosturilor;
- obținerea grosimii totale dorite;
- corectarea unor diferențe de nivel;
- realizarea unei suprafețe superioare mai continue.
În cazul montajului în două straturi, rosturile plăcilor trebuie decalate. Rostul din stratul superior nu trebuie poziționat direct peste rostul stratului inferior.
Această așezare reduce traseele continue prin care se poate pierde căldură și limitează mișcarea locală a plăcilor.
Exemplu de structură în două straturi
O structură poate fi realizată astfel:
- primul strat: 5 cm EPS pentru pardoseli;
- al doilea strat: 5 cm EPS pentru pardoseli;
- folie sau placă cu nuturi;
- țeavă;
- șapă;
- finisaj.
Acesta este doar un exemplu de alcătuire, nu o recomandare universală. Grosimea și clasa mecanică se stabilesc pentru proiectul concret.
Cum se montează rosturile dintre plăci?
Plăcile trebuie montate strâns, fără goluri mari.
Rosturile deschise pot produce:
- punți termice;
- pătrunderea șapei între plăci;
- deplasarea izolației;
- tasări locale;
- diferențe de nivel;
- contact rigid între șapă și placă.
Plăcile se montează prin apropiere atentă, fără a fi forțate și deformate.
Dacă există goluri locale mici, acestea trebuie corectate cu material compatibil. Umplerea necontrolată cu resturi de polistiren, spumă excesivă sau mortar poate crea zone cu comportament mecanic diferit.
Nu este recomandată turnarea șapei peste o suprafață cu plăci care se mișcă, se balansează sau au colțurile ridicate.
Suportul trebuie pregătit înainte de montarea polistirenului
Polistirenul nu trebuie folosit pentru a ascunde toate defectele plăcii.
Înainte de montaj, suportul trebuie să fie:
- curățat;
- stabil;
- fără resturi de beton;
- fără muchii ascuțite;
- fără denivelări importante;
- fără acumulări de mortar;
- verificat din punctul de vedere al cotelor.
Resturile rămase sub polistiren pot crea puncte de sprijin. În timp, placa se poate deforma în jurul acestora, iar șapa poate fi solicitată neuniform.
Un strat gros de polistiren nu compensează automat o placă foarte denivelată. Suportul trebuie adus la o stare care permite așezarea continuă a plăcilor.
Cum se montează polistirenul peste conducte?
În multe case, instalațiile sanitare, electrice sau de încălzire sunt montate pe placă înaintea termoizolației.
Aceste trasee trebuie organizate astfel încât polistirenul să poată fi montat fără goluri mari.
O soluție corectă poate presupune:
- fixarea conductelor pe placă;
- montarea primului strat de polistiren până la nivelul instalațiilor;
- decuparea atentă în jurul țevilor;
- completarea golurilor;
- montarea unui al doilea strat continuu;
- decalarea rosturilor;
- verificarea planeității suprafeței.
Conductele nu trebuie lăsate să susțină polistirenul sau șapa.
De asemenea, nu este indicat ca țevile de apă sau canalizare să fie presate de plăcile montate forțat.
Este corect să se decupeze polistirenul cu goluri mari?
Decupajele trebuie realizate cât mai exact.
Golurile mari în jurul țevilor pot permite șapei să pătrundă până la placa de beton. Astfel se creează puncte rigide și punți termice.
În plus, masa de șapă pătrunsă printre plăci poate bloca local mișcarea stratului flotant.
În jurul conductelor trebuie păstrat spațiul necesar pentru dilatare și protecție, dar fără zone largi și necontrolate.
La trecerile verticale trebuie folosite manșoane sau materiale elastice, în funcție de detaliul tehnic.
Ce rol are folia deasupra polistirenului?
În sistemele cu polistiren drept și agrafe, folia are mai multe funcții:
- separă șapa de termoizolație;
- limitează pătrunderea laptelui de ciment între plăci;
- oferă marcaje pentru pasul țevii;
- ajută la organizarea traseelor;
- protejează parțial suprafața izolației;
- susține funcționarea șapei ca strat flotant.
Folia trebuie montată continuu, cu suprapuneri corecte și îmbinări fixate.
Nu trebuie perforată inutil. În sistemul tacker, perforarea produsă de agrafe este normală, dar deteriorările mari trebuie evitate.
Folia de separare nu înlocuiește hidroizolația clădirii. Dacă pardoseala este peste sol, protecția împotriva umidității trebuie rezolvată în structura completă.
Folia aluminizată reflectă căldura?
Această idee este frecvent folosită în prezentarea comercială a produselor.
Într-o pardoseală în care folia este acoperită complet de șapă, transferul termic are loc în principal prin conducție. Efectul de reflexie termică este relevant mai ales în prezența unui spațiu de aer corespunzător.
Din acest motiv, alegerea foliei nu trebuie bazată exclusiv pe aspectul metalizat.
Mult mai importante sunt:
- continuitatea;
- rezistența mecanică;
- compatibilitatea cu sistemul;
- marcajele de montaj;
- comportamentul sub șapă;
- etanșarea îmbinărilor.
Ce rol are banda perimetrală?
Banda perimetrală separă șapa încălzită de pereți, stâlpi și alte elemente verticale.
Atunci când șapa se încălzește, aceasta se dilată. Dacă este blocată rigid între pereți, pot apărea tensiuni și fisuri.
Banda perimetrală permite mișcarea controlată a șapei și reduce transmiterea zgomotului către structură.
Aceasta trebuie montată:
- pe toți pereții;
- în jurul stâlpilor;
- în jurul elementelor verticale;
- la trecerile prevăzute în proiect;
- înainte de turnarea șapei.
Banda trebuie să fie continuă. Golurile sau întreruperile pot crea punți rigide.
Înălțimea benzii trebuie să depășească nivelul final al șapei. Excesul se taie după realizarea finisajului, conform sistemului de montaj.
Banda perimetrală se montează înainte sau după polistiren?
În mod obișnuit, banda se montează înaintea stratului final de șapă și trebuie să se afle între șapă și elementele verticale.
În funcție de sistem, poate fi montată înaintea plăcilor de polistiren sau după stratul inferior, dar continuitatea trebuie păstrată.
Important este ca șapa să nu atingă direct peretele.
Dacă banda este tăiată prea devreme sau se deplasează la turnare, mortarul poate pătrunde în spatele ei și poate crea o legătură rigidă.
Cum se montează plăcile cu nuturi peste izolația principală?
Atunci când placa cu nuturi nu asigură singură rezistența termică necesară, sub ea se montează un strat suplimentar de EPS sau XPS.
Structura poate fi:
- placă de beton;
- hidroizolație sau barieră, dacă proiectul o cere;
- stratul principal de termoizolație;
- placa cu nuturi;
- țeava;
- șapa;
- finisajul.
Plăcile cu nuturi trebuie montate cu îmbinările corect închise. Dacă au folie termoformată cu margini de suprapunere, acestea trebuie conectate conform sistemului producătorului.
Nu trebuie lăsate zone în care șapa poate pătrunde sub placă.
Ce grosime are în realitate placa cu nuturi?
La alegere trebuie analizate separat:
- grosimea totală;
- înălțimea nutului;
- grosimea termoizolației;
- diametrul țevii acceptate;
- pasul posibil;
- rezistența mecanică;
- rezistența termică.
O placă prezentată comercial ca având 50 mm poate include, de exemplu, aproximativ 20 mm de nut și 30 mm de strat izolator.
Pentru calculul termoizolației se ia în considerare grosimea efectivă a materialului izolant, nu înălțimea totală a produsului.
Este corect să se monteze țeava direct pe folie fără polistiren?
Într-un sistem clasic umed, montarea țevii direct pe placa de beton, fără termoizolație adecvată, nu este o soluție recomandată.
O parte importantă din energie se va transmite către structura de dedesubt.
Există sisteme speciale cu înălțime redusă, plăci uscate sau panouri dedicate renovărilor, dar acestea sunt produse proiectate ca ansamblu.
Ele nu trebuie confundate cu simpla montare a țevii pe placă și acoperirea cu șapă.
Trebuie lipite plăcile de polistiren?
În multe sisteme, plăcile nu se lipesc de placa de beton, deoarece pardoseala funcționează ca un ansamblu flotant.
Totuși, există situații în care proiectul sau producătorul poate cere fixare, lipire sau alte măsuri.
Decizia depinde de:
- tipul suportului;
- numărul de straturi;
- configurația instalațiilor;
- riscul de deplasare;
- tipul plăcilor;
- tehnologia șapei.
Indiferent de metodă, înainte de turnare plăcile trebuie să fie stabile și să nu se deplaseze sub trafic.
Cum se circulă peste polistiren înainte de turnarea șapei?
După montarea termoizolației și a țevilor, traficul trebuie limitat.
Deplasarea necontrolată poate provoca:
- ruperea nuturilor;
- desprinderea agrafelor;
- ridicarea țevilor;
- deteriorarea foliei;
- tasarea locală a polistirenului;
- deplasarea plăcilor;
- deteriorarea benzii perimetrale.
Pentru accesul necesar se pot utiliza trasee de protecție sau plăci temporare care distribuie greutatea.
Nu trebuie depozitate pe sistem:
- paleți de materiale;
- saci de șapă;
- echipamente grele;
- obiecte cu muchii ascuțite;
- schele sprijinite punctual.
Cum influențează polistirenul grosimea totală a pardoselii?
Structura finală poate include:
| Strat | Grosime orientativă |
|---|---|
| Termoizolație | 3–15 cm sau mai mult, conform proiectului |
| Placă cu nuturi | în funcție de sistem |
| Țeavă | de regulă 16–17 mm la sistemele rezidențiale |
| Șapă | stabilită după tipul șapei și acoperirea țevii |
| Adeziv și finisaj | în funcție de material |
Grosimile nu trebuie adunate după începerea lucrării. Ele trebuie stabilite înainte de:
- montarea ușilor;
- executarea scărilor;
- amplasarea ferestrelor;
- realizarea pragurilor;
- montarea instalațiilor;
- stabilirea cotelor băilor;
- alegerea finisajului.
O diferență de câțiva centimetri poate afecta deschiderea ușilor, treptele, racordurile sanitare și nivelul teraselor.
Greșeli frecvente la montarea polistirenului
1. Folosirea polistirenului de fațadă
Produsul poate avea rezistență mecanică insuficientă pentru montaj sub șapă.
2. Alegerea doar după grosime
Două plăci de 10 cm pot avea conductivități și rezistențe mecanice diferite.
3. Strat prea subțire la parter
Căldura se pierde către placa de beton și sol.
4. Rosturi mari între plăci
Șapa poate pătrunde între plăci și poate forma punți rigide.
5. Rosturi suprapuse în două straturi
Reduce continuitatea termoizolației și stabilitatea ansamblului.
6. Plăci montate peste moloz
Apar puncte de sprijin și tasări neuniforme.
7. Goluri mari în jurul țevilor
Șapa pătrunde până la placă și blochează local pardoseala flotantă.
8. Lipsa benzii perimetrale
Șapa intră în contact rigid cu pereții și nu se poate dilata corect.
9. Confundarea plăcii cu nuturi cu termoizolația totală
Înălțimea nuturilor este inclusă uneori în grosimea comercială.
10. Deteriorarea foliei înainte de turnare
Laptele de ciment poate pătrunde între plăci.
11. Depozitarea materialelor grele peste țevi
Poate deteriora izolația, prinderile și circuitele.
12. Reducerea izolației pentru a salva cota pardoselii
Problema de înălțime este rezolvată temporar, dar eficiența termică poate fi afectată permanent.
Observații practice Pro Instal House
În multe lucrări, sistemul de încălzire în pardoseală este analizat numai de la nivelul țevilor în sus. Se discută despre pas, distribuitor, șapă și finisaj, dar stratul de sub țevi este tratat superficial.
În realitate, performanța sistemului începe de la suport.
O instalație executată cu țeavă de calitate și distribuitoare corect alese nu va compensa complet o termoizolație prea subțire sau un strat care s-a tasat.
O altă problemă întâlnită este lipsa coordonării dintre echipe. Instalatorul sanitar montează conductele pe placă, electricianul adaugă tuburi, iar ulterior echipa de încălzire trebuie să decupeze polistirenul în jurul unui număr mare de trasee suprapuse.
Rezultatul poate fi o termoizolație fragmentată, cu multe goluri și diferențe de nivel.
Execuția corectă presupune stabilirea din timp a:
- traseelor sanitare;
- traseelor electrice;
- cotelor pardoselii;
- grosimii izolației;
- poziției distribuitoarelor;
- zonelor cu mobilier fix;
- rosturilor;
- grosimii șapei;
- finisajelor.
Înainte de montarea țevilor, suprafața termoizolației trebuie verificată. Plăcile trebuie să fie stabile, rosturile închise, banda perimetrală continuă, iar folia să nu prezinte deteriorări majore.
Polistirenul nu este un element secundar. El influențează atât pierderile de căldură, cât și stabilitatea șapei și comportamentul întregii pardoseli.
Ce alegem în funcție de poziția pardoselii?
Nu există un singur răspuns valabil pentru orice construcție la întrebarea ce polistiren se pune sub încălzirea în pardoseală. Soluția depinde în primul rând de spațiul aflat sub pardoseală, de grosimea disponibilă și de încărcările care vor acționa asupra șapei.
| Situația pardoselii | Soluție orientativă | Ce trebuie verificat |
|---|---|---|
| Parter peste sol | EPS pentru pardoseli, ales prin proiect; XPS în zonele unde condițiile îl justifică | Grosime, conductivitate, hidroizolație și rezistență la compresiune |
| Peste subsol neîncălzit | Strat termoizolant consistent sau soluție combinată cu izolarea plafonului subsolului | Temperatura subsolului, umiditatea și punțile termice |
| Între două etaje încălzite | EPS pentru pardoseli sau sistem termoizolant și acustic dedicat | Cota disponibilă, izolarea fonică și traseele instalațiilor |
| Garaj sau spațiu tehnic | EPS cu rezistență mai mare, XPS sau altă soluție calculată | Sarcini concentrate, umiditate și trafic |
| Renovare cu înălțime limitată | Material cu performanță termică ridicată ori sistem cu grosime redusă | Rezistența termică totală și stabilitatea mecanică |
| Placă cu nuturi | Placă dedicată, eventual montată peste izolația principală | Grosimea termoizolantă reală, nu doar grosimea totală |
Structura pardoselii trebuie stabilită înaintea executării instalațiilor și a cotelor pentru uși, scări și finisaje. Articolul Pro Instal House despre grosimea completă a sistemului arată că termoizolația, țevile, șapa și finisajul trebuie calculate împreună, nu separat.
Ce alegem pentru o casă obișnuită?
Pentru pardoselile rezidențiale cu sarcini normale, se folosește frecvent un EPS destinat pardoselilor, cu rezistență la compresiune verificată în fișa tehnică.
EPS 100 poate fi adecvat în numeroase camere de locuit, atunci când proiectul permite. EPS 150 oferă o rezervă mecanică mai mare și poate fi ales în zone cu solicitări mai ridicate sau atunci când structura pardoselii o cere.
Nu este corect să spunem că EPS 100 este întotdeauna suficient sau că EPS 150 este obligatoriu peste tot. Alegerea trebuie raportată la:
- greutatea șapei;
- grosimea izolației;
- sarcinile permanente;
- mobilierul greu;
- destinația spațiului;
- eventualele sarcini concentrate;
- comportamentul la încărcare de lungă durată.
Ca exemplu de clasificare, un produs EPS A100 are rezistența declarată la compresiune CS(10)100 de minimum 100 kPa, iar EPS A150 are CS(10)150 de minimum 150 kPa. Aceste valori descriu performanța produselor, dar nu reprezintă automat sarcina permanentă admisă în exploatare.
Când alegem EPS 100?
EPS 100 pentru pardoseli poate reprezenta o soluție echilibrată în situații precum:
- dormitoare;
- livinguri;
- holuri rezidențiale;
- bucătării obișnuite;
- etaje cu sarcini normale;
- locuințe în care nu sunt prevăzute echipamente foarte grele.
Produsul trebuie să fie declarat pentru pardoseli și să aibă performanțele tehnice confirmate prin documentație.
Nu recomandăm cumpărarea polistirenului doar după denumirea spusă de vânzător. Pe ambalaj și în declarația de performanță trebuie identificată clasa exactă.
Când alegem EPS 150 sau EPS 200?
O clasă mecanică superioară poate fi justificată în:
- spații cu trafic mai intens;
- zone cu mobilier sau echipamente grele;
- spații comerciale;
- depozite;
- camere tehnice;
- pardoseli cu solicitări mecanice mai mari;
- structuri stabilite expres prin proiect.
EPS 200 nu trebuie folosit în toată casa doar pentru că este „mai tare”. În anumite lucrări poate fi justificat, însă alegerea fără calcul poate crește costul fără un beneficiu real.
Un produs EPS A200 poate avea o rezistență declarată CS(10)200 de minimum 200 kPa, dar și în acest caz trebuie analizat comportamentul întregii pardoseli, nu doar o singură valoare din fișă.
Când merită folosit XPS?
XPS-ul este potrivit mai ales acolo unde sunt necesare simultan o rezistență mecanică ridicată și un comportament bun în condiții de umiditate.
Poate fi justificat în:
- anumite pardoseli peste sol;
- garaje;
- spații tehnice;
- subsoluri;
- zone cu risc de umezeală;
- margini de placă;
- zone cu solicitări mecanice ridicate;
- detalii prevăzute în proiect.
Unele produse XPS destinate pardoselilor și planșeelor au o rezistență declarată de minimum 300 kPa. Acest lucru nu înseamnă însă că XPS trebuie montat automat în fiecare cameră.
Într-o locuință obișnuită, un EPS pentru pardoseli, corect ales și montat, poate reprezenta o soluție suficientă și mai economică.
XPS-ul nu trebuie folosit pentru a ascunde:
- lipsa hidroizolației;
- infiltrațiile;
- placa umedă;
- suportul neuniform;
- proiectarea incorectă a structurii.
Rezistența la apă a materialului nu înlocuiește hidroizolația clădirii.
Polistiren alb sau grafitat?
La aceeași grosime, un EPS grafitat poate oferi o rezistență termică mai bună decât un EPS alb cu o conductivitate mai mare.
Totuși, pentru încălzirea în pardoseală trebuie verificate simultan două caracteristici:
- performanța termică;
- rezistența mecanică.
Un polistiren grafitat foarte bun termic, dar fără clasa mecanică potrivită pentru pardoseli, nu reprezintă alegerea corectă sub șapă.
Culoarea materialului nu confirmă destinația lui. Fișa tehnică rămâne documentul principal.
Cât de importantă este grosimea?
Grosimea izolației influențează direct rezistența termică a stratului.
Un material performant montat într-un strat insuficient poate izola mai slab decât un material obișnuit montat într-o grosime corect calculată.
Pentru alegerea grosimii trebuie cunoscute:
- valoarea lambda a produsului;
- temperatura spațiului inferior;
- structura plăcii;
- performanța energetică dorită;
- cota finală disponibilă;
- cerințele proiectului.
La o construcție nouă, grosimea izolației nu trebuie redusă pentru a corecta ulterior erori de cotă. Mai corect este ca structura completă să fie calculată înainte de turnarea plăcii și montarea instalațiilor.
Placa cu nuturi este suficientă singură?
Depinde de model.
Unele plăci cu nuturi oferă o contribuție termoizolantă reală. Altele au în principal rol de fixare și organizare a țevilor.
Trebuie diferențiate:
- grosimea totală a plăcii;
- înălțimea nuturilor;
- grosimea efectivă a termoizolației.
De exemplu, o placă poate avea grosimea totală de 50 mm, dar numai 28 mm de material termoizolant, restul reprezentând nuturile.
Prin urmare, la parter, placa cu nuturi poate necesita un strat suplimentar de EPS sau XPS sub aceasta. Nu se consideră automat că o placă de 50 mm oferă 50 mm de termoizolație continuă.
Cum alegem între placa cu nuturi și sistemul tacker?
Ambele soluții pot conduce la o instalație corectă.
Placa cu nuturi
Este potrivită atunci când se urmăresc:
- fixarea rapidă a țevii;
- păstrarea exactă a pasului;
- protejarea traseelor;
- organizarea clară a circuitelor;
- montajul curat și repetitiv.
Trebuie verificată separat contribuția sa termoizolantă.
Polistiren drept, folie și agrafe
Sistemul tacker permite:
- alegerea liberă a grosimii termoizolației;
- montarea în două straturi;
- decalarea rosturilor;
- adaptarea la instalațiile existente;
- realizarea flexibilă a traseelor;
- controlul mai bun al structurii termoizolante.
Calitatea finală depinde de planeitatea suportului, continuitatea foliei, fixarea țevii și atenția acordată rosturilor.
Pasul țevilor nu trebuie ales exclusiv după grila plăcii sau după preferința echipei de montaj. Acesta se stabilește în funcție de necesarul termic, pierderile încăperii și finisaj.
Ce nu recomandăm
Nu recomandăm următoarele soluții:
Polistiren de fațadă montat sub șapă
Faptul că produsul izolează termic un perete nu înseamnă că poate suporta corect sarcinile unei pardoseli.
Alegerea exclusiv după preț
Diferența dintre două produse poate consta în rezistența mecanică, conductivitate și comportamentul în timp.
Reducerea izolației pentru a salva cota
Această decizie poate afecta permanent eficiența sistemului.
XPS montat peste tot fără justificare
O soluție mai scumpă nu este automat o soluție mai corectă.
Placă cu nuturi considerată izolația totală
Trebuie verificată grosimea reală a stratului izolant.
Polistiren montat peste moloz și denivelări
Plăcile se pot mișca sau tasa local, iar șapa poate fisura.
Rosturi mari umplute cu mortar
Mortarul creează punți rigide între șapă și placa structurală.
Conducte lăsate fără integrare corectă în straturi
Izolația trebuie decupată exact, iar stratul superior trebuie să rămână cât mai continuu.
Listă de verificare înainte de cumpărare
Înainte de comandarea materialului trebuie verificate următoarele:
- Este produsul destinat pardoselilor?
- Ce clasă de rezistență la compresiune are?
- Care este valoarea lambda?
- Ce grosime cere proiectul?
- Ce spațiu se află sub pardoseală?
- Există risc de umiditate?
- Pardoseala va suporta sarcini neobișnuite?
- Se montează într-un strat sau în două?
- Se folosește placă cu nuturi sau sistem tacker?
- Care este grosimea termoizolantă reală a plăcii cu nuturi?
- Cum sunt poziționate instalațiile sanitare și electrice?
- Cât spațiu rămâne pentru țeavă, șapă și finisaj?
Listă de verificare înainte de montarea țevilor
Înainte ca echipa să înceapă circuitele de încălzire, trebuie controlate:
- planeitatea izolației;
- stabilitatea plăcilor;
- decalarea rosturilor;
- lipsa golurilor mari;
- decupajele din jurul conductelor;
- continuitatea foliei;
- banda perimetrală;
- cotele pardoselii;
- poziția distribuitorului;
- zonele cu mobilier fix;
- traseele circuitelor;
- rosturile prevăzute în șapă.
Diametrul țevii, lungimea circuitelor și pasul de montaj trebuie stabilite împreună cu structura pardoselii și necesarul termic al camerelor.
Recomandarea Pro Instal House
Pentru o pardoseală rezidențială obișnuită, recomandarea de bază este utilizarea unui EPS destinat pardoselilor, cu rezistență la compresiune și conductivitate verificate în documentația produsului.
La parter, termoizolația trebuie tratată cu prioritate, deoarece pierderea căldurii către placă, sol sau un spațiu rece nu poate fi corectată ușor după finalizarea lucrării.
La etaj, trebuie analizate atât izolarea termică, cât și izolarea fonică. Un polistiren rigid pentru pardoseli nu înlocuiește automat un sistem acustic.
XPS-ul îl recomandăm acolo unde condițiile de umiditate, solicitările mecanice sau proiectul justifică proprietățile sale suplimentare.
Plăcile cu nuturi sunt utile pentru fixarea țevilor, dar grosimea lor totală nu trebuie confundată cu grosimea efectivă de termoizolație.
Soluția corectă nu se stabilește după formula „punem 5 cm pentru că așa se face”. Se stabilește prin analiza structurii complete:
- placa;
- hidroizolația;
- polistirenul;
- sistemul de fixare;
- țeava;
- șapa;
- finisajul;
- cota finală.
Concluzie
La întrebarea ce polistiren se pune sub încălzirea în pardoseală, răspunsul corect este: un produs destinat pardoselilor, cu rezistența mecanică și grosimea potrivite pentru situația reală a clădirii.
Pentru cele mai multe locuințe, EPS-ul pentru pardoseli reprezintă soluția uzuală. EPS 100 poate fi suficient în spații rezidențiale normale, iar EPS 150 sau clasele superioare pot fi necesare în zone cu solicitări mai mari. XPS-ul se folosește justificat, nu automat.
Mai important decât denumirea materialului este ca întregul sistem să fie proiectat și executat corect.
O termoizolație bună:
- direcționează căldura către încăpere;
- reduce pierderile în jos;
- susține șapa;
- limitează tasările;
- ajută sistemul să funcționeze la temperaturi reduse;
- protejează investiția pe termen lung.
Pentru o estimare orientativă a țevii, circuitelor și distribuitorului, poate fi folosit calculatorul pentru încălzirea în pardoseală. Pagina este activă și oferă calcule orientative pe baza suprafeței, nivelurilor, izolației și finisajului.
Pentru proiectare și execuție completă, consultă serviciul Pro Instal House pentru încălzire în pardoseală.
Întrebări frecvente despre polistirenul pentru încălzirea în pardoseală
Răspunsuri practice despre tipul, grosimea și montarea corectă a termoizolației sub sistemul de încălzire în pardoseală.
Sub încălzirea în pardoseală se folosește, de regulă, polistiren expandat EPS destinat pardoselilor, cu rezistență corespunzătoare la compresiune. În anumite condiții se poate utiliza XPS sau un sistem termoizolant special, conform proiectului.
EPS 100 poate fi suficient în multe spații rezidențiale cu sarcini normale, dacă produsul este declarat pentru pardoseli și proiectul permite utilizarea sa. Alegerea trebuie corelată cu grosimea șapei, mobilierul, destinația încăperii și încărcările permanente.
EPS 150 sau EPS 200 poate fi recomandat în zone cu solicitări mecanice mai mari, precum spații comerciale, camere tehnice, depozite sau pardoseli cu mobilier și echipamente grele. Clasa necesară trebuie stabilită în funcție de proiect.
Nu este recomandat. Polistirenul de fațadă este proiectat în principal pentru izolarea pereților și poate să nu aibă rezistența mecanică necesară pentru greutatea șapei, finisajului, mobilierului și sarcinilor din exploatare.
XPS-ul are, în general, absorbție redusă de apă și rezistență mecanică ridicată, fiind util în zone umede sau foarte solicitate. Pentru o locuință obișnuită, un EPS pentru pardoseli ales corect poate fi suficient și mai economic.
Grosimea se stabilește prin proiect, în funcție de structura pardoselii, performanța termică a materialului și spațiul aflat dedesubt. La parter peste sol sau peste un spațiu rece se întâlnesc frecvent grosimi totale de aproximativ 8–15 cm sau mai mult.
Între două niveluri încălzite se folosesc, de regulă, grosimi mai mici decât la parter. În practică se întâlnesc frecvent aproximativ 3–5 cm, însă trebuie analizate traseele instalațiilor, cota disponibilă, transferul termic și cerințele de izolare fonică.
Da. Montajul în două straturi permite integrarea conductelor, obținerea grosimii necesare și reducerea continuității rosturilor. Rosturile stratului superior trebuie decalate față de cele ale stratului inferior.
Nu întotdeauna. Unele plăci cu nuturi au doar un strat termoizolant redus și sunt folosite în principal pentru fixarea și ghidarea țevilor. La parter poate fi necesar un strat suplimentar de EPS sau XPS sub placa cu nuturi.
Polistirenul grafitat poate oferi o izolare termică mai bună la aceeași grosime, însă trebuie să fie destinat pardoselilor și să aibă rezistența mecanică necesară. Culoarea gri nu confirmă automat că produsul este potrivit sub șapă.
În sistemele clasice cu polistiren drept și agrafe, folia separă șapa de termoizolație, limitează pătrunderea laptelui de ciment între plăci și ajută la trasarea circuitelor. Folia nu înlocuiește însă hidroizolația clădirii.
Da. Banda perimetrală separă șapa încălzită de pereți, stâlpi și alte elemente verticale. Aceasta permite dilatarea controlată a șapei și reduce riscul de fisuri și punți rigide.
Nu este recomandat într-un sistem umed clasic. Fără termoizolație, o parte importantă din căldură se va transmite către placa de beton, sol sau nivelul inferior, iar eficiența instalației va scădea.
O izolație insuficientă permite pierderi mai mari de căldură în jos. Sistemul poate răspunde mai greu, poate necesita o temperatură mai ridicată a agentului termic și poate avea un consum mai mare pe durata de exploatare.